Confidenţialitate


Cod portocaliu şi Cod galben de furtuni în mare parte din ţară


Cod portocaliu şi Cod galben de furtuni în mare parte din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, avertizări cod galben şi cod portocaliu de vremea rea, valabile în jumătatea estică a ţării, până sâmbătă dimineaţa.

De la ora 11, un cod portocaliu este în vigoare până mâine la ora 3:00, în judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna şi în zona de munte a judeţelor Prahova şi Braşov. În aceste zone, va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 – 70 litri/mp.

În acelaşi interval de timp, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vreme instabilă 18 judeţe (inclusiv Municipiul Bucureşti) din Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, local din Moldova, estul şi sudul Transilvaniei, precum şi din nord-estul Olteniei, unde vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi, izolat, 40 – 50 litri/mp.

De asemenea, un al doilea Cod portocaliu va fi valabil vineri, între orele 3:00 – 21:00, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa. În zonele afectate va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 – 70 litri/mp.

Totodată, o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ vizează, în intervalul 9 octombrie, ora 3:00 – 10 octombrie, ora 3:00, judeţe din Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Astfel, în 11 judeţe, inclusiv Bucureștiul, vor fi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…