Confidenţialitate


Cod portocaliu de viscol: Mai multe drumuri naționale și Autostrada București-Constanța au fost închise


Cod portocaliu de viscol: Mai multe drumuri naționale și Autostrada București-Constanța au fost închise

ACTUALIZARE: Traficul feroviar a fost oprit, vineri, pe raza judeţului Constanţa. Toate trenurile aflate în parcurs sunt oprite în gări, anunţă CFR.

”Circulaţia feroviară nu se poate efectua în condiţii de siguranţă pe raza SRCF Constanţa şi a fost temporar suspendată. S-au dispus măsuri operative pentru ca toate trenurile aflate în parcurs să fie oprite în gări pentru siguranţa călătorilor. Nu vor fi formate noi trenuri, decât când vor fi condiţii de vizibilitate şi viscolul va scădea în intensitate”, potrivit unui comunicat al CFR.

ACTUALIZARE:  ANM a emis un COD ROȘU de viscol puternic valabil pentru judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea până la ora 13.00.

Sunt așteptate intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 km/h, zăpadă puternic viscolită și troienită, iar vizibilitatea este redusă spre zero.

Mai exact, sub avertizare cod roșu se află: sud-estul jud. Buzău, jumătatea sudică a jud. Brăila, jumătatea sud-vestică a jud. Tulcea, vestul jud. Constanța, cea mai mare parte a jud. Ialomița și Călărași;

ACTUALIZARE: În Călărași, 23 de localități, între care parțial și orașul Oltenița, au rămas fără curent electric și mai multe autovehicule au rămas blocate pe drumurile înzăpezite. Echipajele ISU interveni pentru scoaterea acestora.

ACTUALIZARE: În Constanța au fost închise toate drumurile naționale și județene. Oamenii sunf sfătuiți să nu mai iasă din case. Toate porturile au fost închise. La fel si aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Și Autostrada București – Constanța este închisă în totalitate.

„Avem rugămintea către cetăţeni să nu plece din locuințe, decât dacă este urgent”, a declarat Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța.

În plus, peste 50 de mașini erau blocate în nămeți în Constanța.

Iar energia electrică a căzut în trei sferturi din județul Constanța. În jur de 75 de localități (15.000 de abonați) au rămas în beznă.

 

ACTUALIZARE: În Brăila toate drumurile naționale au fost închise.

E vorba de DN 2B, DN 22, DN 21, DN 23, DN 22D

Mai multe drumuri naţionale din judeţele Buzău, Giurgiu, Vrancea și Brăila, dar şi Autostrada București – Constanța au fost închise, vineri dimineață de autorități, din cauza viscolului.

Potrivit Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pe A2 nu se circulă între km 12 – 213. Autoritățile recomandă ca rută ocolitoare București – DN 3 – Călărași -Cobadin – Constanța.

Potrivit Centrului Infotrafic, a fost închis inclusiv Drumul European 85 între Buzău și Râmnicu Sărat.

Din cauza viscolului puternic, mai multe maşini au derapat în noaptea de joi spre vineri.  Între acestea se află şi un microbuz de transport persoane care mergea spre Brăila şi care a derapat în satul Bentu, comuna Gălbinaşi.

Microbuzul a fost scos din zăpadă cu ajutorul unui utilaj, apoi şi-a continuat drumul.

În localitatea buzoiană Padina, aproximativ 600 de gospodării nu au energie electrică, din cauza unei avarii apărute urmare a vântului puternic.

Drumurile închise în județul Buzău

  • DN 2B BUZĂU – BRĂILA
  • DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA
  • DN 2(E85) BUZĂU – RÂMNICU SARAT
  • DN 2C BUZĂU – SLOBOZIA

Drumurile închise în județul Giurgiu

  • DN 5 BUCUREŞTI – GIURGIU

Drumurile închise în județul Vrancea

  • DN 2N BOGZA – DUMBRĂVENI
  • DN 23A GOLOGANU – CIORĂŞTI
  • DN 23B MĂICĂNEŞTI – CIORĂŞTI

Drumurile închise în județul Brăila

  • DN 2B BUZĂU – BRĂILA
  • DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA

Drumurile închise în județul Călărași

  • DN 3A DRAJNA – FETEŞTI

Drumurile închise în județul Constanța

  • DN 3 MURFATLAR – OSTROV;
  • DN22 MIHAI VITEAZU – OVIDIU;
  • DN2A GIURGENI – CONSTANŢA;
  • DN3C CONSTANŢA – A4

Restricții pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone în Giurgiu

 

  • DN 5B GIURGIU – GHIMPATI

Restricții pentru camioanele cu masa mai mare de 7,5 tone în Galați

  • DN 24
  • DN 25
  • DN 25A
  • DN 26
  • DN 26A
  • DN 2B
  • DN 22B
De la ora 1.30 sunt închise şi toate porturile de la Marea Neagră.
Tot din cauza viscolului au fost anulate 27 de trenuri pe Ruta Bucureşti – Constanţa, dar şi o cursă aeriană Bucureşti – Istanbul.

 


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”