Confidenţialitate


Cod galben de vânt și ploi în sudul și estul țării, până la ora 18


Cod galben de vânt și ploi în sudul și estul țării, până la ora 18

Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei se află, luni, sub Cod galben de vânt şi ploi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, în intervalul orar 3:00 – 18:00, în zonele menţionate vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55…75 km/h. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp.

Potrivit meteorologilor, local şi temporar, se vor semnala ninsori cu depunere de strat de zăpadă şi în Transilvania.

Pe de altă parte, ninsoarea din noaptea de duminică spre luni a afectat aproape trei sferturi din țară.

Se circulă în condiții de iarnă pe majoritatea drumurilor.

În județul Brașov, de exemplu, ninge de azi noapte. Chiar dacă echipajele de la deszăpezire intervin pe toate drumurile naționale, se circulă în condiții de iarnă grea pe culoarul Rucăr-Bran și în alte câteva stațiuni de munte – după cum transmite corespondenta Europa FM, Cristina Nica.

Câțiva centimentri de zăpadă sunt suficienți pentru a îngreuna mult situația șoferilor care tranzitează zona Brașov-Argeș, prin culoarul Rucăr-Bran.

Drumul plin de serpentine și îngust pe multe porțiuni este acum brăzdat și de viscol.

Câteva tamponări au îngreunat circulația și în câteva puncte de pe DN 1, așa că șoferii sunt sfătuiți să fie foarte prudenți și să nu plece la drum decât cu mașinile echipate.

Probleme sunt și în Harghita, unde angajații de la Drumurile Naționale acționează pentru deszăpezire.

În Oltenia toată noaptea a nins. Drumarii au acționat pe timpul nopții pentru ca luni dimineața să se poată circula – potrivit corespondentei Europa FM, Gabriela Mladin.

Noaptea trecută pe drumurile naționale administrate de Sectia de drumuri naționale Târgu Jiu au acționat 34 de utilaje și au fost răspândite 204 tone de material antiderapant.

Vorbim de drumurile din Mehedinți, Dolj și Gorj unde, se circula in condiții de iarnă.

Avem carosabil umed cu zăpada tocată. Doar la Ranca și pe DN 67 C, Novaci-Rânca, zăpada ajunge la 3-5 cm pe carosabil. Drumarii acționează in continuare pe drumuri, iar polițiștii au ieșit și ei in strada pentru a vedea dacă șoferii au echipate mașinile pentru iarna.


Ultimele stiri
Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)

Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…

Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…