Confidenţialitate


Cod galben de vânt puternic şi viscol în 15 județe


Cod galben de vânt puternic şi viscol în 15 județe

Cincisprezece judeţe din Moldova, Transilvania şi Muntenia se află miercuri sub o atenţionare cod galben de vânt puternic şi viscol, la altitudini de peste 1.700 de metri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Conform prognozei, miercuri, 27 martie, în intervalul orar 6.00 – 20.00, în cea mai mare parte a Moldovei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55 – 75 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, local, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze de 80 – 100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Judeţele aflate sub atenţionarea cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Braşov şi Covasna, notează Agerpres.

Temporar, vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse, cu viteze de până la 45 – 55 km/h. În jumătatea de nord a Moldovei, trecător, vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare şi condiţii de polei.


Ultimele stiri
Un segment de drum din pădurea Băneasa, folosit pentru accesul auto în cartierul Greenfield, a fost introdus ilegal…

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, ar urma să cumpăre magazinele Carrefour România. Finalizarea tranzacției, așteptată în al doilea semestru…

Italia: Guvernul Meloni înăsprește regulile privind intrarea migranților, pe mare, pe teritoriu italian | AUDIO

România a obținut cel mai bun rezultat de până acum la Jocurile Olimpice de Iarnă, în cadrul probei…

București: Peste 12 tone de portocale cu conținut ridicat de pesticide, importate din Egipt, au fost comercializate cu…

SUA: Un institut de sondare se va opri din a măsura popularitatea președinților, după ce a arătat că…

Comisia „România fără violență domestică” a dat raport favorabil unui articol din Codul Penal care stabilește pedepse mai…

Trei nume ia în calcul președintele Nicușor Dan pentru funcţiile de directori ai SRI și SIE | AUDIO

Premierul Donald Tusk avertizează că Polonia ar putea ieși din UE, pe fondul tensiunilor interne privind fondurile de…

Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită. Deputat PNL: „Nu va mai fi un…