Confidenţialitate


Cod galben de vânt în Dobrogea şi estul Munteniei


Cod galben de vânt în Dobrogea şi estul Munteniei

Cod galben de vânt sâmbătă în Dobrogea şi estul Munteniei.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului pe parcursul întregii zile, zonele afectate fiind Dobrogea şi estul Munteniei.

Temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 55…65 km/h şi izolat peste 70…75 km/h.

Administrația Națională de Meteorologie a fost emis un cod galben de ninsori însemnate cantitativ valabil de duminică până luni în Carpaţii Orientali şi Occidentali precum şi în zonele joase de relief din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ. În intervalul 3 aprilie, ora 3.00 – 4 aprilie, ora 3.00, în aceste zone se va depune strat de zăpadă.

În București, vremea va fi sâmbătă ușor instabilă, iar valorile termice, deși în scădere ușoară față de ziua anterioară, vor continua să se situeze peste cele normale perioadei. Temporar înnorările se vor accentua îndeosebi spre seară și la începutul nopții când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 45…55 km/h. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 6…7 grade.


Ultimele stiri
MApN: Șase județe din nord-estul țării au fost vizate de alerte aeriene, în urma unei incursiuni cu drone

Posibilă incursiune cu drone la Iași și Neamț, în județe din Moldova. | AUDIO

Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează