Confidenţialitate


Scandal în Coaliție. PSD vrea să stabilească „clar” dacă va continua să guverneze după poziționarea USR față de funeraliile de stat ale lui Ion Iliescu. Grindeanu a convocat o reuniune a BPN


Scandal în Coaliție. PSD vrea să stabilească „clar” dacă va continua să guverneze după poziționarea USR față de funeraliile de stat ale lui Ion Iliescu. Grindeanu a convocat o reuniune a BPN

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Tensiuni în Coaliția de guvernare. PSD transmite că trebuie să stabilească clar dacă va continua să rămână la guvernare după ce USR a refuzat să participe la funeraliile fostului președinte Ion Iliescu și s-a opus declarării zilei de 7 august drept zi de doliu național. Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a convocat reuniunea Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, 11 august.

Liderul interimar al social-democraților a afirmat vineri, pe Facebook, că din punctul de vedere al PSD, „acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai Coaliției sunt contrare obligațiilor legale” și afectează funcționarea Guvernului.

„Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, în vederea analizării situației create în interiorul Coaliției de guvernare ca urmare a poziționării unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte al României, Ion Iliescu.

În opinia PSD, acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai Coaliției, contrare obligațiilor legale și normelor de conduită instituțională, afectează nu doar relațiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic de guvernare, ci și echilibrul necesar în funcționarea Guvernului.

Sorin Grindeanu: „Organizarea ceremoniilor oficiale prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat nu este o chestiune opțională, ci o responsabilitate instituțională”

În continuare, Sorin Grindeanu a adăugat că PSD va evalua impactul poziționării USR față de organizarea funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu în reuniunea Biroului Permanent Național de luni și că, totodată, partidul va stabili poziția sa clară privind continuarea guvernării.

Partidul Social Democrat consideră că, indiferent de diferențele ideologice sau de interpretările istorice, respectul față de instituțiile statului, față de normele constituționale și față de memoria istorică trebuie să prevaleze în viața politică. Organizarea ceremoniilor oficiale prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat nu este o chestiune opțională, ci o responsabilitate instituțională.

Reuniunea Biroului Permanent Național are ca obiectiv evaluarea impactului acestor evenimente asupra funcționării Coaliției de guvernare și stabilirea unei poziții clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentale, în condiții de respect reciproc și corectitudine politică”, a transmis vineri Sorin Grindeanu.

După decesul fostului președinte Ion Iliescu, USR a afirmat că nu va participa la funeraliile de stat ale acestuia și a contestat decizia Guvernului de a declara ziua de 7 august, cea în care Ion Iliescu a fost înmormântat, drept zi de doliu național.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO