Confidenţialitate


Coaliția de guvernare nu a reușit să ajungă la un acord privind bugetul, certificatul verde sau numirea prefecților | AUDIO


Coaliția de guvernare nu a reușit să ajungă la un acord privind bugetul, certificatul verde sau numirea prefecților | AUDIO

Liderii PSD, PNL și UDMR nu au reușit să ajungă la un acord privind bugetul pe anul viitor, numirea prefecților sau certificatul verde nici în cea de-a două ședință a coaliției de guvernare.

Reuniunea de marți seară a fost sistată, iar președinții celor trei partide au mers la Cotroceni pentru a cere medierea șefului statului.

Liderii PSD, PNL și UDMR s-au întâlnit marți într-o nouă ședință a coaliției de guvernare, după ce luni nu au reușit să cadă de acord asupra mai multor puncte aflate în divergență, precum suprataxarea companiilor mari sau condițiile pentru impunerea certificatului verde.

După trei ore de discuții în contradictoriu în biroului lui Marcel Ciolacu de la Camera Deputaților, ședința s-a mutat la Palatul Cotroceni.

Deși au promis că nu va fi introdusă nicio taxă nouă în România, social-democrații și maghiarii de la UDMR au propus impunerea unei taxe de solidaritate pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de euro.

Liberalii s-au opus acestei idei, argumentând că măsura nu se regăsește în programul de guvernare.

Nici în privința certificatului verde nu s-a ajuns la un acord

Social-democrații și-ar dori ca documentul să fie valabil doar atunci când incidența cazurilor Covid-19 este mare, iar testele coronavirus să fie decontate de stat.

Liberalii au o viziune diametral opusă: certificatul să fie valabil pe toată durata pandemiei, iar cine nu se vaccinează în decurs de o lună să poată fi concediat.

Nu în ultimul rând, liderii coaliției trebuie să cadă de acord și asupra numirii prefecților.

Sunt două scenarii luate în calcul: fiecare partid să numească propriii prefecți în județele unde are și președinții de CJ sau, din contră, în județele cu președinți de CJ PSD, prefecții să fie la PNL și invers.

Autor: Cristian Citre

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: PSD vrea o creștere a salariilor pentru profesori și cadre medicale, liderul PNL spune că nu s-a discutat acest lucru în coaliție | AUDIO


Ultimele stiri
Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Mediului a fost dezbătută astăzi de deputați. Diana Buzoianu: „Faceți doar…

Oana Dimofte, despre criza de de personal didactic: „Dacă vrei să deschizi sistemul și să acoperi posturile care…

Maia Sandu: „Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra mii de voturi pe ambele…

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe acuză Primăria Sectorului 2 că „sifonează bani” prin contracte de catering atribuite direct către…

Starurile de la Hollywood îndeamnă la boicotarea Disney+ după eliminarea emisiunii „Jimmy Kimmel Live” din grila postului ABC…

Columbianul care plănuia sabotaje în România, la instigarea Rusiei, condamnat definitiv la şase ani de închisoare

Italia: Porturile din Genova și Livorno au fost blocate în semn de solidaritate cu Palestina | AUDIO

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu comisarul european pentru Economie: Vom continua să lucrăm la reforme

Președintele UDMR Brașov a fost încătușat de polițiști după ce a provocat un scandal la „Zilele Culturii Maghiare”…

Academia Europa FM, cu Marcel Bartic: Cât de atractivă (mai) este meseria de profesor?



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.