Confidenţialitate


Coadă de TIR-uri, care se întinde pe 7 km, la Vama Giurgiu-Ruse


Coadă de TIR-uri, care se întinde pe 7 km, la Vama Giurgiu-Ruse

Tirurile care aşteaptă trecerea frontierei prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, formează miercuri o coadă de câţiva kilometri, ce ajunge până în dreptul localităţii Frăteşti, situată la şapte kilometri de municipiul Giurgiu, ca urmare a traficului crescut la frontieră.

Potrivit ITPF Giurgiu, în câteva ore au sosit la ieşirea din ţară camioane cât în 24 de ore într-o perioadă normală de lucru.

“Miercuri în intervalul orar 7,00- 11,00 au fost înregistrate la PTF Giurgiu-Ruse, la ieşirea din ţară, 2.200 de turisme cu persoane care pleacă în vacanţă şi peste două sute de camioane. Da, a fost şi coadă de tiruri, pentru că prioritate au avut turismele. Totodată, şi traficul a fost crescut astăzi deoarece doar în patru ore au sosit la frontieră peste două sute de camioane, în condiţiile în care în 24 de ore, în mod normal, ies prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, un număr de aproximativ 350 de camioane”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful ITPF Giurgiu, Nicu Răboj.

Potrivit acestuia, ITPF Giurgiu a suplimentat personalul pentru fluidizarea traficului la trecerea frontierei. De asemenea, se aşteaptă ca duminică, 19 august, traficul să înregistreze din nou valori crescute, deoarece se vor întoarce din minivacanţa de Sfânta Maria turiştii plecaţi în Bulgaria, Grecia, Turcia.


Ultimele stiri
Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează