Confidenţialitate


CNATDCU: Chestorul Cătălin Ioniță și președintele AEP au plagiat în lucrările de doctorat | AUDIO


CNATDCU: Chestorul Cătălin Ioniță și președintele AEP au plagiat în lucrările de doctorat | AUDIO

Fostul șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție,  chestorul Cătălin Alexandru Ioniță, și-a plagiat lucrarea de doctorat, a anunțat Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) .

Membrii Consiliul general al CNATDCU au ajuns la aceeași concluzie și în cazul tezei de doctorat al președintelui Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică.

Coordonatorul Secretariatului tehnic al CNATDCU, Ion Ciucă, explică pentru Europa FM că instituția a propus retragerea titlurilor de doctor în ambele cazuri, dar decizia nu este difinitivă pentru că autorii pot contesta verdictele:

„Comisia de lucru a analizat toate probele la dosar, respectiv sesizarea, materialul probator atașat sesizării, făcută de partea reclamantă, care noi nu știm cine este, după aceea analizat punctul de vedere al universității cu propunerea comisiei de etică și decizia rectorului. Propunerea respectivă a fost înaintată consililului general, care a analizat-o.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare mai are în lucru zeci de teze de doctorat reclamate ca fiind plagiate.

Trei dintre acestea vizează lucrarea a prim-adjunctului Procurorului General, Bogdan Licu. Teza lui Licu a mai fost reclamată, adjunctul procurorului general se judecă acum cu Ministerul Educației:

„Sunt 3 sesizări în analiză, dar toate sunt suspendate, până când nu se termină procesul la Înalta Curte nu putem face nimic, exact pentru problema doctoratului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

 


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează