Confidenţialitate


CNAIR: Nu va fi închis niciun tronson de autostradă pe care sunt efectuate reparaţii în prezent


CNAIR: Nu va fi închis niciun tronson de autostradă pe care sunt efectuate reparaţii în prezent

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat marţi că niciunul dintre tronsoanele de autostradă pe care sunt efectuate reparaţii în această perioadă nu va fi închis.

Compania a anunţat că, în această perioadă, se desfăşoară reparaţii periodice pe mai multe sectoare de autostradă, printre care intersecţia dintre autostrada Arad-Oradea (A11) şi Drumul Naţional 7 (DN 7), autostrada Bucureşti-Nădlac (A1), pe sensul de mers Timişoara-Arad, A1, pe sectorul Deva-Simeria, în zona Simeria, şi Autostrada Transilvania (A3), pe sensul de mers Turda-Gilău.

În cazul centurii oraşului Arad (A11, între nod DN7 şi A1 – Arad – Nădlac), a fost redeschisă circulaţia după finalizarea reparaţiilor, potrivit CNAIR. Pe sectorul cuprins între km 535 (nod rutier Arad Sud) – km 548 (intersecţia cu A11/DN 7) se execută ”lucrări de întreţinere şi reparaţii la suprafaţa asfaltică, lucrări de intervenţie, reparaţii şi întreţinere ITS şi iluminat, lucrări la marcaje şi semnalizarea verticală, lucrări de întreţinere la podurile şi pasajele care traversează autostrada”, se arată în comunicat.

Până în 12 iulie 2017, pe autostrada A1, pe sensul de mers Timişoara – Arad, se vor executa lucrări la rosturile de dilataţie ale podului de la kilometrul 509, pe banda numărul doi, cu redirecţionarea traficului pe benzile unu şi de urgenţă. Semnalizarea rutieră temporară rămâne instalată şi pe timpul nopţii, potrivit CNAIR.

”Pe A1 Deva – Sibiu se lucrează şi în zona Simeria, la kilometrul 356, la rigola din dreptul benzii de accelerare (pe sensul către Sibiu). Pe sectorul Bucureşti-Piteşti al A1, se lucrează la rosturile de dilataţie de la km 109 – calea 2, lucrările se vor finaliza la sfârşitul săptămânii. Tot pe acest sector de autostradă se mai lucrează la km 12 – calea 1, doar noaptea, iar lucrările se vor finaliza la sfârşitul săptămânii”, se arată în comunicat.

Din 17 iulie, lucrările încep de la km 11 – calea 1, ale autostrăzii Bucureşti –Piteşti, iar acestea vor fi finalizate în 23 iulie. Pe autostrada A3, pe sensul de mers Turda – Gilău, vor fi executate marţi lucrări de frezare-asfaltare între kilometrii 10 şi 12, pe banda numărul unu, cu redirecţionarea autovehiculelor pe banda a doua, potrivit companiei.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează