Confidenţialitate


CNAIR anunță devierea traficului în punctul de trecere a frontierei Calafat – Vidin


CNAIR anunță devierea traficului în punctul de trecere a frontierei Calafat – Vidin

CNAIR informează participanții la trafic că marți au început lucrările de amenajare a platformelor de cântărire, pentru amplasarea a 4 sisteme de cântărire în mers a vehiculelor rutiere care tranziteaza punctul de trecere a fronierei de stat româno – bulgare, Calafat-Vidin.

Lucrările se desfășoară, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din România în zona de lucru a personalului CNAIR din Agenția de Control și Încasare Calafat.

Până la sfârșitul lunii iunie, pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor, circulația vehiculelor de transport marfă se va desfășura deviat pe benzile paralele, destinate anterior doar circulației autoturismelor.

Astfel, în aceste condiții, există posibilitatea creșterii în anumite intervale orare a timpilor de așteptare în zona de control și în cea adiacentă, în special pe sensul de ieșire din România.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează