Confidenţialitate


CNADNR, reorganizată


CNADNR, reorganizată

CNADNR a fost spartă în două noi companii.

Una dintre ele, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), se va ocupa exclusiv de proiectarea și construcţia de noi drumuri.

Restul se transformă în CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, al cărei rol va fi  închiderea actualelor şantiere şi întreţinerea drumurilor.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat că noua companie CNIR va începe să funcţioneze efectiv anul viitor.

CNIR va face şi unele lucrări în regie proprie şi va încasa lunar de la CNAIR 15% din rovignetă şi din tarifele de trecere a podurilor. CNAIR va prelua toate drepturile şi obligaţiile CNADNR, care reies din contractele deja încheiate şi din litigiile aflate în desfăşurare.

Pricipalul motiv pentru care CNADRN a fost reorganizată este întârzierea realizării proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri europene.

De altfel, situaţia de la CNADNR a fost una dintre cauzele schimbării fostului ministru al Transporturilor, Dan Costescu.

Activitatea CNADNR este în vizorul procurorilor anticorupţie şi a corpului de control al premierului, din cauza mai multor suspiciuni legate de nereguli.


Ultimele stiri
Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…