CNA retrage licența televiziunii Realitatea Plus, după ce aceasta nu a plătit amenzile în termenul prevăzut de lege. Președintele CNA: Vom informa și companiile de cablu | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat azi retragerea licenței televiziunii Realitatea Plus, controlată de Maricel Păcuraru. Decizia a fost luată din cauza amenzilor neplătite din anul 2024 – în jur de 605 mii de lei.
Președintele CNA, Valentin Jucan, a declarat pentru Europa FM că decizia va fi transmisă și companiilor de cablu.
Președintele CNA, Valentin Jucan: „Decizia CNA de ridicare a licenței Realitatea Plus este una executorie și se aplică imediat de la comunicare. Într-un termen scurt vom comunica decizia noastră firmei PHG Media Invest . Concomitent, vom informa și companiile de cablu decizia noastră, astfel încât să aibă în vedere că nu pot să continue retransmisia postului”.
Liliana Nicolae: Pe scurt, motivația?
Președintele CNA, Valentin Jucan: „Neplata amenzilor, începând cu anul 2024”.
Potrivit legii audiovizualului, amenzile trebuie plătite în termen de șase luni.
„Propunerea este de retragere a licenței. Supun votului dumneavoastră retragerea licenței Realitatea Plus, pentru neplata amenzilor, așa cum prevede legea, în termenul prevăzut de lege. Unanimitate, pentru”, a spus președintele CNA, Valentin Jucan.
Decizia CNA de azi poate fi atacată în instanță de televiziunea Realitatea Plus.




