Confidenţialitate


Agenția de turism Cocktail Holidays a rămas fără licență. Ministrul Economiei: Oamenii plăteau biletul de avion întreg, iar ei le dădeau doar pentru de dus | AUDIO


Agenția de turism Cocktail Holidays a rămas fără licență. Ministrul Economiei: Oamenii plăteau biletul de avion întreg, iar ei le dădeau doar pentru de dus | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Agenția de turism Cocktail Holidays a rămas fără licență și a fost deschisă procedura de insolvență în cazul companiei care deține agenția (Prompt Service Travel Company). Decizia a fost luată de Ministerul Economiei și Turismului în urma unor controale făcute la agenție. Cocktail Holidays a intrat în incapacitate de plată la finalul lunii august, iar sute de turiști au fost afectați – unii se aflau chiar în timpul vacanțelor.

Ministrul Radu Miruță, într-o dezbatere organizată de StartUp Café: „Oamenii au plătit biletul întreg, au fost păcăliți, dându-li-se niște bilete de avion care erau valabile doar la dus”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ce s-a întâmplat cu această agenție este că oamenii au plătit biletul întreg, au fost păcăliți, dându-li-se niște bilete de avion care erau valabile doar la dus. Dacă nu, îi puneau în plicul acela cu vouchere de la agenție și biletul, turiștii se întrebau: «Dom’ne, nu am biletul de întors», iar ei dădeau o foaie care mima a fi bilet, fără ca ea să fie bilet. Repet, de pe ușa acelei agenții a ieșit un voucher care a fost dat omului și nu avea legătură cu ce i se asigura omului acolo. Eu mă duc la agenție: «-Bună ziua!  – Bună ziua! – Vă dau două mii de euro să mă duceți în vacanță». Eu îți dau toți banii, tu îi iei, dar nu achiți cu toți hotelul. Unde-i vina omului?”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruță.

Ministrul Economiei, Radu Miruță: „Eu am făcut un efort imens ca oamenii rămași prin străinătate să fie aduși în România”

De asemenea, agenția Cocktail Holidays a fost amendată cu 34.000 de lei pentru o serie de nereguli.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Nu mă poate convinge nimeni, nici ca ministru al Turismului, să aplaud o companie care a vândut iluzii. Asta s-a întâmplat în realitate. Eu am făcut un efort imens ca oamenii rămași prin străinătate să fie aduși în România. S-au ajutat agențiile între ele, s-au suportat unele pe altele ca să-i aducă înapoi. A fost făcută o celulă de criză în cadrul ministerului, s-a ținut legătura cu agențiile, am căutat agenții partenere care să poată suporta și să ia bani din asigurare”, a adăugat ministrul Economiei, Radu Miruță.

O schimbare a fost anunțată și la Ministerul Economiei și Turismului – în departamentul care trebuie să monitorizeze și să prevină astfel de situații. Agențiile de turism sunt obligate să anunțe câte pachete turistice au vândut și ce sume au încasat, în timp real… și nu cu întârzieri, cum se întâmpla până acum.


Ultimele stiri
Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO

Se reiau lucrările la construcția stadionului Dinamo din București. Noua arenă ar trebui să fie gata în 2029…

Detalii noi în cazul incidentului de la baza americană din Regatul Unit. Cei cinci bărbați arestați au cetățenie…

Ambasadorul SUA la București, despre dezvăluirile privind implicarea SUA în demiterea Guvernului Bolojan: „Este o chestiune pe care…

Produsele my Geisha pentru machiajul ochilor care oferă un efect elegant fără tehnici complicate (P)

Academia Europa FM. Sunteți de acord cu introducerea uniformelor în școli?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează