Confidenţialitate


Cluj: Băiat de 8 ani în stare gravă la spital după ce a fost atacat de patru câini de pază


Un copil de opt ani din Turda a fost atacat, joi seară, de patru câini de pază.

El a fost transportat de urgenţă la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde o echipă de chirurgi l-a operat timp de mai bine de şase ore în condiţiile în care avea aproximativ 25 de plăgi muşcate pe faţă, torace şi membre.

Băiatul se află în continuare în stare critică, iar între timp poliţiştii clujeni au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, a declarat că băiatul în vârstă de opt ani a intrat în incinta unei societăţi comerciale, unde a fost atacat de patru câini de pază. El a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal din Câmpia Turzii şi apoi transferat la Cluj-Napoca, la Spitalul de Copii, unde a intrat imediat în operaţie.

”Un copil de 8 ani a ajuns la noi. Prezenta 20-25 de plăgi prin muşcătură la nivelul feţei, toracelui şi membrelor. Trei-patru dintre acestea erau prin smulgerea muşchiului. Când a ajuns la noi era conştient, dar a intrat imediat în sala de operaţie pentru că prezenta risc de infecţie. O echipă de trei chirurgi plasticieni l-au operat timp de mai bine de 6 ore. Pacientul este în continuare în stare critică şi se pregăteşte de o nouă operaţie la nivelul membrelor”, a explicat Călin Lazăr, director medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj.

Potrivit medicilor, băiatul va fi supus, vineri dimineaţă, unei noi intervenţii chirurgicale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează