Confidenţialitate


Cîțu, încrezător în redeschiderea mall-urilor la 15 iunie


Cîțu, încrezător în redeschiderea mall-urilor la 15 iunie

Ministrul Finanţelor susţine că se vor putea deschide mall-urile din 15 iunie, dacă se confirmă trendul descrescător al cazurilor de coronavirus, această măsură de relaxare fiind importantă pentru economie.

“În ceea ce priveşte măsurile de relaxare, noi nu am închis niciodată toată economia. Construcţiile, investiţiile în infrastructură au funcţionat, tot ce a fost şantier a funcţionat în această perioadă, chiar şi în perioada de stare de urgenţă, după aceea am relaxat condiţiile în ordine inversă de cum au fost impuse şi urmează, dacă se confirmă acest trend descrescător ar cazurilor (de coronavirus n.r.), mall-urile, consumul. În această perioadă consumul online a crescut foarte mult, unii oameni au învăţat să folosească consumul online de nevoie, dar o parte importantă a consumului se face prin mall-uri şi cred că aceasta este următoarea relaxare. Din punctul meu de vedere este important să se asigure condiţiile de transport, astfel încât transportul de mărfuri să se facă fără restricţii, pentru că înseamnă şi costuri mai reduse de producţie, dar aici depinde şi de alte pieţe. Dacă nu se întâmplă altceva până atunci, cred că 90% se vor deschide mall-urile din 15 iunie”, a precizat Florin Cîţu, la Digi 24.

Întrebat dacă este atât de importantă zona mall-urilor pentru economia românească, şeful Finanţelor a confirmat că este importantă pe termen scurt, deoarece “oamenii trebuie să iasă din casă, după ce merg la birou, ca să poată să socializeze”, fiind şi un factor de natură psihologică.

“În acelaşi timp este important în economia românească (…) ca statul să investească. Anul acesta am avut în buget aproape 50 de miliarde (de lei n.r.) alocaţi către investiţii, am crescut la rectificarea bugetară banii alocaţi în continuare investiţiilor şi o vom face şi în următoarea perioadă. Este schimbarea de paradigmă despre care am vorbit înainte de criză: un guvern liberal va veni şi va pune accent pe investiţii. Rectificarea bugetară din luna aprilie este prima rectificare bugetară pe care mi-o aduc eu aminte în care banii nu au fost luaţi de la Transporturi, Sănătate, Educaţie şi duşi către salarii sau alte cheltuieli către baroni locali şi au crescut cheltuielile către investiţii”, a adăugat Florin Cîțu.

Potrivit lui, totalitatea măsurilor fiscale luate în această perioadă şi care expiră la finele lunii iunie înseamnă 15 miliarde de lei rămase la companii, prin anulări de taxe, bonificaţii, scuturi şi reeşalonări de taxe.

“În această perioadă provocarea a fost să faci rost de bani, să plăteşti cheltuielile curente, dar în acelaşi timp să nu omori nici economia, iar cifrele de până acum arată că a fost un succes”, a adăugat ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.


Ultimele stiri
Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării.…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează