Confidenţialitate


Cipru: Alegătorii, chemaţi la urne pentru a decide viitorul preşedinte


Cipru: Alegătorii, chemaţi la urne pentru a decide viitorul preşedinte

Aproximativ 550.00 de alegători sunt chemaţi la urne în intervalul orar 7.00 – 18.00.

Ciprioţii greci urmează să decidă duminică aceasta cine – dintre preşedintele în exerciţiu, Nicos Anastasiades, şi adversarul său de stânga, Stavros Malas – este mai potrivit pentru a continua reformele economice şi a relansa negocierile de reunificare a insulei mediteraneene divizate, notează Agerpres.

Rezultatele vor fi anunţate în jurul orei 19.30 (17.30 GMT).

În primul tur, de duminica trecută, preşedintele conservator a obţinut 35% din voturi, faţă de 30% pentru Stavros Malas, un fost ministru al Sănătăţii susţinut de comunişti.

Cei doi s-au înfruntat şi în al doilea tur al prezidenţialelor din 2013, alegeri câştigate atunci confortabil de Anastasiades.

Rata absenteismului la vot a fost relativ puternică în primul tur (28%), iar concurenţii eliminaţi din cursa prezidenţială au refuzat să adopte o poziţie, inclusiv Nicolas Papadopoulos (centru), care a fost votat de un sfert dintre alegători.

Cipru, cu un milion de locuitori, este divizat de la invazia părţii de nord a insulei în 1974 de către armata turcă, ca reacţie la un puci vizând alipirea ţării la Grecia.

Insula mediteraneană este împărţită între Republica Cipru – membră a zonei euro – a cărei autoritate se exercită numai în partea de sud a insulei locuite de ciprioţii greci, şi Republica Turcă a Ciprului de Nord – autoproclamată şi recunoscută numai de Ankara – care ocupă 38% din teritoriu cu aproximativ 300.000 de locuitori.

După o criză severă în 2013, Cipru a cunoscut în ultimii ani o revenire rapidă, cu ajutorul boom-ul sectorului turistic, care a înregistrat, în 2017, un record istoric. Cu toate acestea, redresarea rămâne relativă, consideră experţii, care amintesc că economia este încă sub nivelul din 2012.

Rata şomajului se ridica la 11% la finalul anului trecut, a treia ca nivel din UE, şi la 25% la tineri, potrivit Eurostat.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează