Confidenţialitate


Ciolacu: România arată ca o ţară neguvernată


Ciolacu: România arată ca o ţară neguvernată

Șeful opoziției social-democrate consideră că, la momentul actual, România “arată ca o ţară neguvernată”.

“Prim-ministrul, în acest moment, stă mai mult pe scene prin ţară, îşi face campanie electorală. Impresia din exterior, în afară că nu mai au nicio treabă cu agenda românilor, este că arătăm ca o ţară neguvernată. Facem numai împrumuturi (…), iar în rest se discută numai de alegerile interne şi bătălia dintre Cîţu şi Orban, ce judeţe a mai câştigat unu, ce judeţe a mai câştigat altul”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la România TV.

“Cum să te uiţi la un prim-ministru care efectiv nu se uită ce atribuţii are el, ce-i în fişa postului? PSD a mai mers pe la DNA să-şi susţină anumiţi lideri în istoria partidului. S-ar putea să se trezească DNA-ul, de data aceasta, cu toţi liderii PSD în faţa DNA-ului, să cerem să se respecte legea şi să înceapă să ia măsuri la toate hoţiile întâmplate în tot cursul pandemiei, de la starea de urgenţă, până în momentul de faţă, cu toate aberaţiile trecute prin Guvern, şi nimeni nu ia nicio măsură. (…) Este un jaf generalizat. E normal să ajungi la o asemenea datorie publică. Nimeni nu spune ce s-a întâmplat cu aceste sume de bani”, a susţinut liderul PSD.

Potrivit acestuia, “se vorbeşte de valul IV” al pandemiei, “care găseşte România total nepregătită”.

“A ieşit BNR-ul astăzi şi le-a zis că vor avea o inflaţie de peste 4%, mai mare decât estimată. S-a scumpit energia, s-a scumpit combustibilul, s-au scumpit toate şi Cîţu iese şi zice: “Uau, trăim formidabil, a crescut nivelul de trai al românilor”. Trăim în lumi paralele. E posibil pe scenele lor, la PNL acolo, e posibil să se vadă lumea altfel”, a arătat Ciolacu.

În opinia liderului PSD, “cel mai mare vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă este Klaus Iohannis”, fiind “o confuzie totală în ceea ce se numeşte act de guvernare”.

“Preşedintele României trebuia să intervină în toate aceste lucruri, nu să-i acopere, de la vaccinare, de la gestionarea pandemiei, de la furturile din starea de urgenţă, de la toată incompetenţa. Nu trebuia să-l laude pe Ghinea, că nu a adus PNRR, trebuia să spună: “Domnule prim-ministru, îţi cer să-l schimbi pe Ghinea. (…) Nu mai merge cocoloşeala. Avem absorbţie pe primele şase luni (…) de 4,5%”. (…) Pentru ei nu există noţiunea de Guvernul României, e Guvernul coaliţiei, acum e Guvernul lui Cîţu”, a conchis Marcel Ciolacu.


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor