Confidenţialitate


Ciolacu: E momentul pentru o impozitare progresivă, a pensiilor speciale în mod deosebit


Ciolacu: E momentul pentru o impozitare progresivă, a pensiilor speciale în mod deosebit

Preşedintele PSD consideră că este “momentul cel mai bun” pentru introducerea unei impozitări progresive, a pensiilor speciale “în mod deosebit”.

“Vom veni cu o reformă a pensiilor sustenabilă în acest moment pentru români. Nu putem lăsa românii cu o pensie de 1.600 de lei. (…) Eu personal nu am pensie specială, iar PSD, de când sunt eu preşedinte al partidului, a venit cu două modificări legislative pe pensiile speciale. (…) Cred că este momentul cel mai bun de a veni cu o impozitare progresivă. A pensiilor speciale în mod deosebit. Este prea mare discrepanţa. (…) Dar trebuie să ţinem cont de activitatea fiecăruia pe care a avut-o în societate. (…) Am încercat de trei ori să le desfiinţăm (pensiile speciale – n.r.). Nu am reuşit. Înseamnă că trebuie să ne schimbăm strategia pentru a avea eficienţa pe care o aşteaptă românii, pentru că ei consideră că este o nedreptate şi atunci aşteptăm motivarea de la Curte (CCR – n.r.) şi apoi, împreună cu specialiştii, venim să vedem poate a fost o motivare pe formă nu pe fond. Dacă este doar pe formă, venim iarăşi cu un proiect de desfiinţare totală a pensiilor speciale”, a explicat Marcel Ciolacu duminică, într-o emisiune la Prima TV.

În opinia sa, cei cu venituri mici şi medii duc “greul” în România.

“Nu poţi, în sistemul public, să ai venituri mai mari decât preşedintele României. Dacă vrem să aşezăm o societate într-o normalitate”, a punctat social-democratul.

Marcel Ciolacu a afirmat că în România este vorba despre o impozitare “excesivă” pe muncă şi o impozitare “mult prea relaxată pe capital”. “Vorbesc în primul rând de o impozitare excesivă pe muncă şi o impozitare mult prea relaxată pe capital. Avem aceste discuţii în interiorul coaliţiei”, a adăugat șeful PSD.

Referindu-se la criza economică, Marcel Ciolacu a spus că România nu se va afla în situaţia în care a fost Grecia.

“Nu putem avea soarta Greciei. Grecia s-a bazat pe turism şi pe exportul de ulei de măsline, căpşuni. Nu comparăm cele două state. Şi acolo a fost un context mai larg. Cu Germania, cu Grecia. Noi vorbim acum de o criză care nu a atins numai România. În momentul acela, criza a fost atinsă numai în Grecia, din cauza unor măsuri neluate la timp. Vorbim acum de un context european şi mondial”, a argumentat fruntașul PSD.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează