Confidenţialitate


Cine este Ionuț Mișa, nominalizat la șefia ANAF?


Cine este Ionuț Mișa, nominalizat la șefia ANAF?

Ionuţ Mişa a fost ministru de finanțe în guvernul Tudose, după ce în Executivul condus de Sorin Grindeanu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Cât a condus ministerul a trebuit să rezvolve în principal problema legată de menţinerea deficitului bugetar în limita de 3% din PIB în acest an, în condiţiile creşterii cheltuielilor bugetare.

De-asemenea, a implementat “reforma fiscală” concepută de controversatul Darius Vâlcov, şi el fost mnistru al Finanţelor, condamnat penal în primă instanţă pentru luare de mită.

Mişa este în prezent director al Direcţiei mari contribuabili din ANAF.

Născut în 1975, Ionuț Mişa a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universitatea Ovidius Constanţa şi are un master în managementul instituţiilor publice. În perioada 1998-1999, Mişa a fost economist în cadrul Agroservice Constanta.

Între 1999 şi 2001, el a fost inspector de specialitate în cadrul direcţiei financiare a Primăriei Constanţa. În 2001, timp de trei luni, a fost şef de agenţie în cadrul aceleiaşi direcţii financiare.

Tot în 2001, timp de opt luni, Mişa a fost expert în serviciul buget-finanţe în cadrul Autorităţii pentru Privatizarea Activelor Statului (APAPS), sucursala Constanţa. În 2001-2003, el a fost director economic în cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa (SPIT), iar în 2003-2004 a fost director general al acestui serviciu. În 2004, timp de trei luni, a fost şef serviciului SICV (serviciul îndrumare, colectare, venituri) din Direcţia Generala a Finanţelor Publice Constanţa.

În 2004-2005, Mişa a fost şeful serviciului registru contribuabili, Administratia Finanţelor Publice Constanţa. În 2005-2009, a fost şef administraţie în cadrul Administratiei Finanţelor Publice Eforie. El a ocupat funcţia de şef administraţia în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice din Constanţa în perioada 2009-2013. Din februarie 2013, a devenit şeful Direcţiei Mari Contribuabili din ANAF. Mişa a fost numit, în aprilie, membru în Consiliul de Administraţie al producătorului de energie Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară din Cernavodă. În ianuarie, el a fost numit, de fostul premier Sorin Grindeanu, în funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, Mişa deţine două apartamente, unul în Bucureşti de 205 mp, cumpărat în 2015, iar celălalt în Constanţa, de 70 mp, achiziţionat în 2012. El mai are bijuterii cu o valoare de 7.500 de euro şi un cont la Banca Transilvania de 101.999 lei. Mişa a încasat anul trecut un salariu anual de 94.421 lei.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează