Confidenţialitate

Cinci cutremure au afectat centrul Italiei. Cel mai puternic a avut magnitudinea 5,7

Cinci cutremure, dintre care cel mai puternic a avut magnitudinea 5,7, au afectat azi dimineaţă centrul Italiei, între Aquila şi Rieti, provocând panică şi perturbând transporturile, relatează La Repubblica.

Primul seism, cu magnitudinea 5,3, s-a produs la ora locală 10.25 (11.25 ora României), la o adâncime de 10 kilometri.

Epicentrul a fost localizat la 30 de kilometri sud-vest de Ascoli Piceno şi la 110 kilometri nord de Roma. Acesta a fost urmat de patru replici, dintre care cea mai puternică a avut magnitudinea 3,2.

La ora locală 11.14 (12.14 ora României), un alt seism, de această data cu magnitudinea 5,7, s-a produs în zonă.

Cutremurele au fost resimţite şi la Roma, Florenţa şi Napoli.

Toate parcările şi benzinăriile de pe autostrada A24, care leagă Roma, L’Aquila şi Teramo, au fost închise pentru ca echipele de intervenţie să verifice dacă există pagube.

„Cutremurul s-a simţit foarte tare, într-o perioadă în care ne confruntăm cu situaţie de urgenţă din cauza ninsorii, care de 48 de ore a lăsat fără curent electric un sfert din oraş. Este o situaţie foarte complicată, sunt zone unde (stratul de – n.r.) zăpadă este de un metru şi jumătate”, a declarat primarul din Ascoli Piceno, Guido Castelli, după primul cutremur.

„Deocamdată nu sunt semnalate daune, dar în această noapte (marţi spre miercuri – n.r.) ne-am confruntat deja cu o serie de prăbuşiri provocate de zăpadă. Ne temem că unele structuri au fost slăbite şi mai mult în urma cutremurului. Încercăm să îndepărtăm zăpada şi pentru transportul medicamentelor. Situaţia necesită o mare luciditate şi capacitate de a gestiona situaţii de urgenţă”, a adăugat el.

Elevii din mai multe şcoli din Rieti, dar şi din Roma au fost scoşi, ca măsură de precauţie, în stradă.

Pompierii, ajutaţi de un elicopter, verifică zonele afectate.

Autorităţile au oprit circulaţia trenurilor de pe ruta Terni-Rieti-L’Aquila-Sulmona şi Sulmona-Avezzano, pentru a verifica şinele. Compania de căi ferate a pus la dispoziţia pasagerilor autobuze.

Centrul Italiei a fost zguduit anul trecut de trei cutremure puternice, în decurs de numai trei luni. Pe 24 august, un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs la 10,5 kilometri sud-est de Norcia, în Italia. Acesta a fost urmat de mai multe replici, inclusiv una cu magnitudinea 5,5, care s-a produs în aceeaşi zi la 4 kilometri nord-est de Norcia. Localităţi întregi, în special Amatrice, au fost distruse, iar 297 de oameni, dintre care 11 români, au murit.

În octombrie, două seisme puternice s-au produs în aceeaşi regiune, la numai două ore diferenţă. Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs la nouă kilometri sud-est de Norcia, urmat la două ore de unul mai puternic, cu magnitudinea 6,1, la 18 kilometri de oraş.

Circa 20 de persoane au fost rănite uşor, iar un bărbat român în vârstă de 56 de ani, a decedat după ce şi-a petrecut noaptea în propria maşină de frica seismelor din centrul Italiei. Temperaturile au fost extrem de scăzute în acea noapte.

Foto: laRepubblica.it