Confidenţialitate


Cifra cetăţenilor din UE care lucrează în Marea Britanie a înregistrat un nivel record


Cifra cetăţenilor din UE care lucrează în Marea Britanie a înregistrat un nivel record

Numărul cetăţenilor din Uniunea Europeană care lucrează în Marea Britanie a atins un nivel record, pe fondul unei creşteri semnificative a numărului de bulgari şi români care şi-au găsit locuri de muncă în ţara insulară, relatează site-ul publicaţiei Financial Times.

Datele oficiale publicate miercuri arată că aproximativ 2,37 milioane de lucrători din UE se aflau în Marea Britanie în perioada aprilie-iunie a acestui an, în creştere cu 126.000 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016 şi cel mai mare număr înregistrat în ultimele două decenii.

Aceste statistici sugerează că decizia Marii Britanii de a părăsi blocul comunitar în 2019 nu a avut încă un impact semnificativ asupra numărului de europeni care îşi găsesc un loc de muncă în ţara insulară.

Cifrele record se datorează parţial unei creşteri accentuate a numărului de lucrători din Bulgaria şi România, cu peste 25%, până la 337.000 de persoane în ultimele 12 luni. Forţa de muncă din aceste două ţări a luat proporţii de când cetăţenii lor au beneficiat de acces complet la piaţa din Marea Britanie, acum trei ani.

În contrast, numărul angajaţilor din alte opt ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Polonia, Lituania şi Letonia – care au avut posibilitatea de a lucra în Marea Britanie de la aderarea la UE în 2004 – a scăzut de la puţin peste un milion, în al doilea trimestru al anului 2016, la 997.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.

În timp ce datele nu indică ce locuri de muncă au migranţii din UE, cercetarea efectuată de către institutul britanic CIPD arată că aproximativ o treime dintre cetăţenii din cele zece ţări din Europa Centrală şi de Est ocupă funcţii în domenii elementare precum curăţenie, construcţii şi alimentaţie, comparativ cu doar 10% în cazul lucrătorilor britanici.

Cel puţin jumătate dintre lucrătorii din Europa Centrală şi de Est lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână în Marea Britanie, iar o treime sunt supracalificaţi pentru ceea ce fac.

“Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că economia britanică generează în continuare un număr mare de locuri de muncă şi că salariile acordate lucrătorilor români şi bulgari sunt încă semnificativ mai mari în comparaţie cu cât ar primi în ţara lor”, a declarat Gerwyn Davies, analist britanic pentru piaţa muncii.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează