Confidenţialitate


Chindia Târgovişte rămâne în Liga 1 | VIDEO


Chindia Târgovişte rămâne în Liga 1 | VIDEO

Chindia a reuşit să se menţină în primul eșalon al fotbalului autohton, după ce a învins Concordia, scor cu 4-1 la loviturile de departajare, duminică seara, la Ploieşti.

 

După ce a cedat în tur cu 1-2, Chindia a dominat cvasitotal în timpul perioadei regulamentare, a ratat numeroase ocazii de gol, dar a reuşit să înscrie dramatic, prin Nasser Chamed (’90+1), în urma unui corner executat de Cristian Cherchez.

Întrucât regula golurilor marcate în deplasare a fost abrogată, meciul a ajuns în prelungiri, dar niciuna dintre echipe nu a reuşit să facă diferenţa.

La loviturile de departajare, eroul târgoviştenilor a fost portarul Cătălin Căbuz, care a apărat şuturile trimise de Nemanja Sokovic şi Raul Palmeş, pentru Chindia transformând Paul Iacob, Juan Pablo Passaglia, Ţvetelin Ciunciukov şi Daniel Celea. Pentru ilfoveni a înscris Azdren Llullaku.

Agerpres amintește că Chindia s-a clasat pe locul 7 în play-out-ul Ligii 1, iar Concordia a încheiat pe locul 5 în play-off-ul Ligii a II-a, dar CSA Steaua, care a ocupat locul patru, nu a avut drept de promovare.

Tot duminică, pe arena din Șoseaua Ștefan Cel Mare, Dinamo Bucureşti înfruntă Universitatea Cluj. În tur, ardelenii s-au impus cu 2-0.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează