Confidenţialitate


Presa chineză: Autoritățile din Wuhan vor să construiască până săptămâna viitoare un spital cu o mie de paturi


Presa chineză: Autoritățile din Wuhan vor să construiască până săptămâna viitoare un spital cu o mie de paturi

Un spital cu o mie de paturi pentru tratarea pacienților infectați cu noul tip de coronavirus este în curs de construcție în orașul Wuhan.

Presa de stat din China relatează că noua unitate medicală ar urma să fie finalizată săptămâna viitoare, în cel mult șase zile, conform presei din China citată de Reuters și Telegraph.

Epidemia cu noul tip de coronavirus își are originea în orașul chinez Wuhan din provincia Hubei, unde a izbucnit la finalul anului trecut, și s-a răspândit în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud și Japonia.

Noul spital se construiește în jurul unui complex de vacanță destinat inițial angajaților locali, amenajat lângă un lac de la marginea orașului, informează Reuters.

“Construirea acestui proiect are rolul de a rezolva deficitul de resurse medicale”, relatează cotidianul Changjiang Daily. “Deoarece vor fi clădiri prefabricate, nu numai că va fi construit rapid, dar nici nu va costa mult”, au precizat jurnaliștii chinezi.

Decizia de construire a spitalului pare să fie inspirată din experiența epidemiei SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) din 2002-2003, soldată cu peste 700 de decese.

În 2003, în plină criză SARS, orașul Beijing a construit spitalul Xiaotangshan în doar o săptămână. În două luni de la deschidere, o șeptime din cazurile de SARS din China au fost tratate în acest spital, a relatat Changjiang Daily.

“A creat un miracol în istoria științelor medicale”, au adăugat jurnaliștii.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează