Confidenţialitate


China: Fost ministru al Cailor Ferate, condamnat la moarte pentru coruptie


Este primul mare proces de corupție soluționat de când președintele țării este Xi Jinping.

Tribunalul din Beijing l-a condamnat pe fostul ministru chinez pentru luare de mită și abuz de putere.

În vastul scandal in care este implicat prejudiciul depaseste 100 de milioane de euro, potrivit France Press.

Judecătorii spun că demnitarul a primit, timp de 25 de ani, șpagă îbn valoare de aproximativ 10 milioane de euro – echivalentul a peste 64 de milioane de yuani.

Legea chineză prevede pedeapsa capitală pentru infracțiuni al căror prejudiciu depășește 100 de mii yuanu.

Cel mai probabil însă pedepsa primită va fi schimbată în închisoare pe viață.

Ministrul a fost numit in 2003 la conducerea Cailor ferate din China si revocat din functie in 2011.

Un an mai târziu, a fost exclus din functiile pe care le detinea in cadrul Partidului Comunist chinez .


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează