Confidenţialitate


CHILE: Crește bilanțul sângeroaselor proteste de stradă


CHILE: Crește bilanțul sângeroaselor proteste de stradă

Cel puțin șapte persoane au fost ucise în confruntările violente de stradă desfășurate, în ultimele zile, în Chile.

Bilanțul provizoriu al victimelor a fost comunicat de Ministerul de Interne de la Santiago, relatează Euronews.

3 oameni au ars de vii într-un magazin incendiat.

Mobilizate de studenți, manifestațiile au început în urmă cu două săptămâni față de creșterea tarifelor la transportul public.

Guvernul a instituit stare de urgență în orașele din nordul și sudul său, a anunțat președintele Sebastian Pinera. În opinia sa, situația a scăpat de sub control după infiltrarea în rândul protestatarilor a membrilor unor grupări criminale.

Circulația metroului și a mijloacelor de transport în comun la suprafață este perturbată în capitala Santiago.


Ultimele stiri
Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…