Confidenţialitate


CFR Marfă estimează pierderi de peste 137 de milioane lei în acest an


CFR Marfă estimează pierderi de peste 137 de milioane lei în acest an

Compania de stat CFR Marfă, cel mai mare transportator feroviar de marfă, estimează pierderi de 137.2 milioane lei în acest an, la venituri totale de 823.3 milioane lei, arată proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pentru acest an.

Mai mult, acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor, vrea să crească valoarea cheltuielilor de natură salarială, pentru a plăti orele suplimentare şi tichetele de masă.

Astfel, compania estimează pentru acest an cheltuieli totale de 960.6 milioane lei, din care cheltuielile de natură salarială sunt planificate la 256.7 milioane lei.

„Majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de nivelul prevăzut în ultimul buget de venituri si cheltuieli aprobat cu sumele aferente orelor suplimentare şi a cheltuielilor cu tichetele de masă acordate pentru ultimele două luni”, arată nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor.

Potrivit proiectului iniţial, aprobat în luna mai de Guvern, CFR Marfă îşi bugetase pentu acest an cheltuieli totale de 875.2 milioane lei, din care cheltuielile de natură salarială se ridicau la 245.9 milioane lei.

Cheltuielile cu investiţiile sunt prognozate în acest an la 78 milioane lei.

Totodată, compania estimează creanţe restante de 360 milioane lei, la sfârşitul anului.

CFR Marfă are aproximativ 6.600 de angajaţi.


Ultimele stiri
MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria

Parlament: Suveraniştii decid marţi dacă au sau nu semnăturile necesare pentru iniţierea suspendării preşedintelui României

Cabinetul Bolojan se reuneşte marţi în şedinţă; ar urma să fie adoptată Ordonanţa ‘trenuleţ’ | AUDIO

Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…

Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Printre cele mai cunoscute…

O propunere legislativă prin care să fie interzisă promovarea ideilor comuniste și a organizațiilor de acest fel, depusă…

Vremea se va răci de Sărbători. Ninsori așteptate în București și precipitații pe litoral | AUDIO

Constanța: Studenții cu dizabilități vor beneficia de anul viitor de condiții adaptate nevoilor lor: tastaturi Braille, dispozitive pentru…