Confidenţialitate

CFR Cluj ramane lidera in Liga Intai

CFR Cluj a facut aseara un pas important pentru pastrarea primei pozitii in Liga 1: a invins-o cu 1-0 acasa pe FC Brasov. Golul a fost marcat de Pantelis Kapetanos imediat dupa pauza, dupa o eroare a lui Majernik de la oaspeti, care a deviat mingea pana la atacantul grec. Mai inainte CFR ratase un penalty prin capitanul Cadu, respins de portarul Felgueiras, in urma unui hent in caeu la Hadnagy.

Tot marti, Pandurii a remizat la Targu-Jiu, 1-1 cu Sportul Studentesc. Oltenii au marcat prin Cristea in prima repriza iar bucurestenii au egalat dupa pauza prin Curelea. Echipa din Regie ramane in zona retrogradarii, iar Pandurii nu are griji deocamdata, la jumatatea clasamentului.

In schimb, Vointa Sibiu se zbate in continuare sub linia ramanerii in Liga Intai, dupa ce a pierdut cu 1-2 acasa cu Ceahlaul, care isi sporeste astfel sansele de a continua pe prima scena. Moldovenii au condus cu 2-0 prin golurile lui Golubovici si Pavel iar pentru sibieni a punctat Zagrean.

Miercuri joaca toate cele trei formatii care mai spera la titlu si sunt la egalitate de puncte pe locurile 2, 3 si 4 – FC Vaslui merge la FCM Targu Mures la ora 18:00, de la ora 20:00 Rapid joaca la Ploiesti cu Astra iar de la 21:45 Dinamo se bate acasa cu ‘U’ Cluj.