Confidenţialitate

CFR Călători introduce, duminică, noul Mers al Trenurilor

Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare duminică, anunță CFR Călători.

În sezonul 2020-2021, vor circula zilnic în medie 1.200 trenuri, în funcție de perioada din an.

De asemenea, se vor derula programele de transport consacrate, vor fi menținute legăturile existente interne și externe, pe rutele cele mai solicitate de navetă se va menține mersul cadenţat astfel încât să poată fi preluate toate solicitările de trafic.

Noutăți (trenuri noi, rute noi, prelungiri rute, optimizare durate de circulație):

  • 42 de trenuri vor realiza prima conexiune feroviară pe ruta directă București Nord –Aeroportul Internațional Henri Coandă
  • Vor fi introduse patru noi trenuri InterRegio pe două rute importante ce vor oferi servicii superioare, similiare trenurilor InterCity, de confort sporit și durată de parcurs redusă. Astfel, pe ruta Brașov – Constanța și retur va circula perechea de trenuri „Tomis Expres”, cu plecare din Brașov la ora 07:05, iar din Constanța la ora 17:00. Viteza maximă de circulație va fi de 160 km/h, iar durata de parcurs sub 4 ore și 30 minute. Totodată, pe ruta București Nord – Suceava și retur, cu grupe de vagoane la/de la Iași va circula perechea de trenuri „Ștefan cel Mare Expres”, cu durate de parcurs reduse, de 5 ore și 35 de minute pentru Suceava și aproximativ 6 ore pentru Iași
  • Pentru realizarea conexiunii directe între orașele Brașov și Iași, vor fi reintroduse în circulație trenurile IR 1540 și IR 1541 pe ruta Brașov – Iași și retur, via Siculeni – Adjud
  • Trenurile IR 1823 și IR 1824 care circulă pe ruta București Nord – Simeria își vor prelungi circulația până la/de la Deva; în timp ce trenurile IR 1655 și IR 1656 (1662) care circulă în actualul plan de mers pe ruta București Nord – Bacău și retur își vor prelungi mersul până la/de la Suceava
  • Pentru asigurarea unei capacități de transport optime între București Nord și Pitești și retur, trenurile IR 1795 și IR 1782 vor circula în compunere de patru vagoane clasă
  • Se va realiza oprirea a opt perechi de trenuri în Parc Divertisment Chiajna h. pentru asigurarea transportului persoanelor la unitățile economice din Chiajna
  • Prin circulația vagoanelor modernizate în anul în curs, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită și servicii de calitate superioară. În plus, pe unele rute, garniturile vor fi formate din același tip de vagoane clasă (de exemplu, București Nord – Constanța, Bucurști Nord – Suceava, București Nord – Iași, etc)
  • Pe distanța București Nord – Ploiești, ca urmare a îmbunătățirii caracteristicilor tehnice ale materialului rulant în corelație cu caracteristicile tehnice ale infrastructurii feroviare o serie de trenuri vor circula cu viteza sporită, de la 120 la 140 km/h: IR 1528/ IR 1529, IR 1558/ IR 1559, IR 1571/ IR 1573, IR 1574/ IR 1575, IR 1576/ IR 1577
  • Pe magistralele 500 (Buzău – Suceava) și 600 (Tecuci – Iași), duratele de parcurs vor fi reduse în medie cu 10 minute și punctual la unele trenuri care circulă pe rutele Sibiu – Mangalia și retur, Timișoara – Mangalia și retur etc
  • Pe ruta București Nord – Timișoara – Budapesta și retur va circula o pereche nouă de trenuri – IR 78 și IR 79, cu parcurs de noapte, cu plecare din București Nord la ora 22:05/ sosire în Budapesta la ora 12:50 și plecare din Budapesta la ora 15:10/ sosire în București Nord la ora 08:30.

Noul Mers al Trenurilor 2020 – 2021 conține și alte modificări care vor putea fi puse în aplicare odată cu intrarea într-o etapă de relaxare a restricțiilor impunse de pandemie, fiind legate și de celelalte administrații feroviare europene.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2020-2021” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din Bucureşti şi din ţară la preţul de 18,50 lei.