Confidenţialitate


Cetățenii UE cheltuie 90 de miliarde de euro pe cărți, reviste și papetărie


Cetățenii UE cheltuie 90 de miliarde de euro pe cărți, reviste și papetărie

Astăzi este ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor așa că Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, a publicat un top care ne spune câți bani dăm pe cărți și cât timp citim în fiecare zi.

Potrivit Eurostat, cetățenii Uniunii Europene alocă în fiecare an, puțin peste 1 la sută din bugetul personal pentru a-și cumpăra cărți, reviste sau obiecte de papetărie. Adică, 90 de miliarde de euro.

Suma pare mică, dar este de două mare decât cea alocată vacanțelor.

Statistica Uniunii Europene arată că slovacii  lasă cei mai mulți bani în librării, peste 2 la sută din bugetul casei, în timp ce grecii și bulgarii cheltuie de patru ori mai puțin.

Românii alocă pentru cărți și reviste mai puțin la 1 la sută din buget.

Cât privește timpul petrecut citind, estonienii au declarat că se rasfață cu lectura cel puțin 13 minute pe zi, cel mai mult din Uniunea Europeană.

Românii au mărturistic că citesc în medie, cinci minute pe zi.

 

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează