Confidenţialitate


Cererile de azil în Europa, la cel mai scăzut nivel din ultimii ani


Cererile de azil în Europa, la cel mai scăzut nivel din ultimii ani

Numărul cererilor de azil înregistrate în Europa a scăzut cu 87% în aprilie, comparativ cu începutul anului, sub efectul restricţiilor de circulaţie impuse de criza sanitară provocată de pandemie, a anunţat, joi, Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), citat de France Presse.

După închiderea frontierelor exterioare ale Uniunii Europene şi instituirea restricţiilor de circulaţie în cadrul zonei Schengen în ultimele săptămâni, scăderea solicitărilor de obţinere a statutului de refugiat s-a accentuat, după o diminuare cu 43% în luna martie.

‘Doar 8.730 cereri de azil au fost înregistrate în aprilie’ în ţările UE, precum şi în Norvegia şi în Elveţia, ceea ce corespunde ‘celui mai scăzut nivel cel puţin după 2008, cu o scădere masivă cu 87% comparativ cu nivelul dinaintea izbucnirii pandemiei de COVID-19 în ianuarie şi februarie’, a detaliat EASO într-un raport publicat joi.

Acest număr este totuşi aproape de zece ori superior celui al traversărilor ilegale ale frontierelor europene în aceeaşi perioadă – 900, potrivit datelor Frontex, Agenţia de protecţie a frontierelor europene – o ‘disparitate’ care arată nevoia de protecţie a solicitanţilor de azil, în pofida ‘suspendării temporare’ a înregistrării acestor cereri în ‘mai multe ţări’, conform acestui raport.

În amănunt, scăderea drastică a cererilor se datorează mai ales faptului că rezidenţii unor ţări din America Latină – cu Venezuela şi Columbia în frunte – nu au putut să ajungă pe teritoriul european în aprilie; astfel, dosarele venezuelene au scăzut de la 5.013 în ianuarie la 80 în aprilie, în timp ce 64 de solicitări venite de la columbieni au fost depuse în această perioadă faţă de 5.272 în ianuarie.

Numărul cererilor de azil ar urma totuşi ‘să crească uşor în lunile următoare, când măsurile naţionale şi restricţiile de circulaţie se vor atenua’, explică EASO în raportul său care atrage atenţia asupra consecinţelor crizei sanitare în privinţa cererilor de azil în viitor.

Această tendinţă se face deja resimţită în primele date ale lunii mai, când numărul cererilor de azil ‘a crescut deja, chiar dacă uşor’.

‘Nimic nu arată că solicitarea de protecţie internaţională se diminuează’, anticipează EASO. Ţările europene- explică agenţia – ‘ar trebui să se pregătească pentru o creştere a cererilor de azil pe termen mediu, inclusiv a celor legate de repercusiunile în urma epidemiei de COVID-19 asupra ţărilor sărace’.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează