Confidenţialitate


Centrul medical de permanență din comuna Bozovici, deschis în februarie, a fost închis în iunie din cauza lipsei de medici. „Asta este. Rămânem fără medici, că nu mai vor să vină” | AUDIO


Centrul medical de permanență din comuna Bozovici, deschis în februarie, a fost închis în iunie din cauza lipsei de medici. „Asta este. Rămânem fără medici, că nu mai vor să vină” | AUDIO

Fără doctori în Valea Almăjului, județul Caraș-Severin. Centrul medical de permanență din comuna Bozovici, deschis în februarie, a fost închis iunie pentru că nu sunt medici. Și până acum nu s-au găsit cadre medicale. 15.000 de oameni nu au acces acum la un doctor. Pentru un spital și acces la medic trbuie să meargă la Reșița și Oravița, la 80-100 de kilometri distanță.

Cerasela Nițu, consilieră la primăria Bozovici: „Doar lipsa de medici ne-a făcut să-l suspendăm pe o perioadă temporară”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Acesta este centrul de permanență care a fost temporar suspendat din lipsă de medici. Centrul de permanență este nou înființat. A funcționat din luna februarie până în iunie. Este dotat cu absolut tot ce este nevoie într-un centru de permanență. Doar lipsa de medici ne-a făcut să-l suspendăm pe o perioadă temporară”, a spus Cerasela Nițu, consilieră la primăria Bozovici.

„Am avut trei medici care au venit din alte localități, din Reșița, Iezeriș, Oravița. Toate cheltuielile care privesc transportul le-a achitat primăria”, a mai spus Cerasela Nițu, consilieră la primăria Bozovici.

Unitatea medicală ar mai avea nevoie de cel puţin doi medici pentru a-şi relua activitatea.

Corespondentul Europa FM Vali Popovici a stat de vorbă cu localnicii

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Nu se știe, după concedii, ce se va întâmpla. Asta este. Rămânem fără medici, că nu mai vor să vină. Nu au altă soluție decât la Reșița. Sau la Centrul de Permanență, unde am înțeles că ar fi ceva care e mai aproape, dar Reșița este singurul punct în care pot să meargă. Sau la Caransebeș, dar Caransebeșul e mai departe ca la Reșița. La Reșița sunt 80 de kilometri, la Caransebeș sunt 100”, a spus un bărbat.

Întrebat ce fac oamenii dacă li se întâmplă ceva, o femeie a spus că „apelează la ambulanță”.

„Acum este păcat că nu funcționează nimic. Singura salvare e la Reșița, la urgențe”, a mai spus un bărbat.

Comuna Bozovici și Valea Almăjului aveau un spital cu mai multe secții – pediatrie și până la chirurgie și maternitate, dar a fost desființat în 2011, alături de alte câteva zeci de spitale din țară – o măsură prin care guvernul de atunci susținea că reduce risipa banului public.

Spitalul a fost construit prin muncă voluntară în anii 60 și din donații făcute de localnici.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Guvernul României: Neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei va fi proiect adoptat în Parlament în regim de urgență | AUDIO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu