Confidenţialitate


Centralizare Ministerul educatiei: În ce județe sunt închise școlile, din cauza zăpezii


Centralizare Ministerul educatiei: În ce județe sunt închise școlile, din cauza zăpezii

Condițiile meteorologice nefavorabile au determinat suspendarea cursurilor școlare în 38 de unități de învățământ din următoarele județe: Argeș (19), Brăila (4), Vrancea (4), Galați (3), Vaslui (3), Mehedinți (2), Alba (2) și Vâlcea (1). Informațiile au fost furnizate de inspectoratele școlare județene astăzi, vineri, la ora 10:00.

De asemenea, în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situații de urgență, vineri, 23 martie, cursurile sunt suspendate integral în județele Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Buzău, Dolj, Călărași, Ilfov, Olt, Ialomița (cu excepția grădinițelor cu program prelungit) și în municipiul București.

Ministerul educatiei spune că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice, specificul zonei și al unității şcolare, inspectoratele şcolare judeţene și/sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot aproba, la cererea conducerilor unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Deciziile se avizează favorabil numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează