Confidenţialitate


Centenarul Filmului Românesc ajunge la Ruginoasa


Centenarul Filmului Românesc ajunge la Ruginoasa

Caravana Centenarului Filmului Românesc ajunge pe 16 noiembrie 2019 la Ruginoasa, județul Iași. Filmele selectate vor fi văzute la Palatul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa.

În Sala de Conferințe a Palatului Memorial vor fi proiectate două filme românești, astfel că, episoadele 92 și 93 completează harta cinematografică a celor #100filme.

“Caravana noastră ajunge nu departe de Iași, într-un loc încărcat de istorie, foarte ofertant pentru turiști și pentru promovarea zonelor din jurul Iașului. Ceea ce ne-am pus în plan încă de la debutul proiectului a fost să și promovăm locurile demne de vizitat, să ne întâlnim cu publicul acolo unde filmul ajunge mai rar sau foarte rar, mai ales pe marele ecran.

Unele proiecții sunt realizate în afara unei săli de cinema, dar aparatura ne permite să avem o cravană în care să se audă și să se vadă bine, deci ne vedem la filme la Ruginoasa!”, precizează Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului.

 

Programul Centenarului Filmului Românesc la Ruginoasa

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 14.00 – Cu mâinile curate (regia: Sergiu Nicolaescu);

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 17.00 – Darclée (regia: Mihai Iacob).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

DESPRE FILME

Cu mâinile curate (1972)

Regizor: Sergiu Nicolaescu

Durată: 95 minute

Gen: Acțiune

Distribuție: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică

Filmul deschide celebra serie a policier-urilor lui Sergiu Nicolaescu – seria Comisarului. Acţiunea are loc în anul 1945, atunci când nivelul criminalităţii atinsese cote alarmante. Roman este un proaspăt poliţist, fost comunist ilegalist, numit la conducerea uneia dintre cele mai „fierbinţi” secţii de poliţie din capitală. El apelează la ajutorul comisarului Miclovan (Sergiu Nicolaescu), un poliţist cu metode neconvenţionale.

Pentru rolul din acest film, actorul Gheorghe Dinică a primit Premiul pentru interpretare masculină, în 1972.

 

Darclée (1961)

Regizor: Mihai Iacob

Durată: 105 minute

Gen: Dramă

Rating: Audiență generală

Distribuție: Silvia Popovici, Toma Dimitriu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Ion Dichiseanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila

Scenariul filmului se bazează pe viața sopranei brăilene de anvergură mondială Hariclea Darclée. Aceasta este proaspăt ieșită din pension și reușește să obțină roluri pe câteva scene lirice din țară, prin care câștigă admirația întregului public, dar în special a bărbaților. Hariclea Darclée îl întâlnește pe Iorgu Hartulari, de care se îndrăgostește și cu care se și căsătorește la scurt timp.

Filmul nu prezintă numai povestea de dragoste dintre Hariclea Darclée și Iorgu Hartulari, ci subliniază și puterea, ambiția și credința cu care Haricleea a biruit toate obstacolele din calea ei prin talent, răbdare, muncă, speranță și determinare.

 Filmul a fost nominalizat la Cannes Film Festival, 1961


Ultimele stiri
UPDATE. Misiune dificilă de căutare și salvare în Marea Neagră, după izbucnirea unui incendiu pe o navă comercială.…

Peste 2.000 de profesori din 6.600 au fost respinși la concursul pentru directorii de școli. Județele cu cele…

Bejiga și Abreha aduc o dublă victorie etiopiană la Trunsylvania 10K 2026

Astra Film Festival începe la Sibiu. Nouă zile de filme documentare și discuții despre viață reală

Prahova: Bărbat condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei femei. Este a doua oară în 2026 când…

Brazilia reduce săptămâna de lucru de la 44 la 40 de ore. Președintele Lula da Silva mizează pe…

Cristian Tudor Popescu, despre prezența foștilor miniștri PSD în viitorul guvern: La Mediu, Intotero, „raza de speranță a…

Ucraina reia atacurile asupra rafinăriilor rusești după eșecul armistițiului energetic | AUDIO

Franța: Primăria Parisului investește 200 de milioane de euro în extinderea rețelei de piste pentru biciclete și siguranța…

Tulcea: Un nou mesaj Ro-Alert transmis joi dimineață populației din nordul județului privind o posibilă incursiune de drone



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează