Confidenţialitate


Celebrităţile reacţionează pe Twitter după votul în favoarea Brexit


Celebrităţile reacţionează pe Twitter după votul în favoarea Brexit

J.K. Rowling, Lindsay Lohan, Hugh Laurie, fostul fotbalist Gary Lineker şi alte celebrităţi au reacţionat pe Twitter, vineri dimineaţă, după votul în favoarea Brexit, prin care Marea Britanie a votat, joi, să părăsească Uniunea Europeană, potrivit revistei People.

După numărarea voturilor, rezultatele oficiale arată că 51,9% dintre votanţii britanici au votat pentru părăsirea UE, în timp ce 48,1% au votat pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Peste 33 de milioane de persoane au participat la acest referendum de o importanţă istorică, pe care britanicii l-au denumit ”Brexit”.

În orele finale ale votului, lira britanică a coborât la cel mai scăzut nivel al ei după anul 1985, în contextul în care agenţii de bursă au avut în vedere o victorie a taberei pro-Brexit.

Procesul de ieşire a Marii Britanii din UE ar putea dura minimum doi ani, potrivit BBC News.

După anunţarea rezultatelor acestui referendum, numeroase celebrităţi, atât britanice, cât şi americane, au reacţionat vineri dimineaţă prin mesaje publicate pe reţelele de socializare.

Scriitoarea J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria ”Harry Potter”, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de rezultatul votului: ”Nu cred că mi-am dorit vreodată mai mult ca acum să se întâmple o minune”.

”La revedere, Regat Unit!”, a adăugat celebra scriitoare britanică, o susţinătoare înfocată a rămânerii Marii Britanii în UE.

La rândul ei, actriţa americană Lindsay Lohan, care locuieşte de mai multă vreme la Londra, a publicat pe Twitter mai multe mesaje în cursul zilei de joi prin care i-a îndemnat pe cei 9,2 milioane de admiratori (followers) ai ei să voteze pentru ca Marea Britanie să rămână în UE.

”Mult succes cu lira sterlină! Veţi avea nevoie de vreo 15 ani ca să o readuceţi acolo unde este acum! Rămâneţi în UE!”, a scris actriţa americană.

Actorul Hugh Laurie, protagonistul serialului ”Dr. House”, nu şi-a ascuns dezamăgirea şi şi-a avertizat compatrioţii în legătură cu viitorul ţării lor: ”Felicitări celor care au votat pentru ieşire. Însă mersul înapoi are urcuşuri şi coborâşuri, e foarte uşor atunci când mergi la vale”.

Fostul fotbalist Gary Lineker a spus la rândul său: ”Nu este vremea pentru triumfalism. Nu este vremea pentru divizare. Nu este vremea pentru ură. E timpul pentru o schimbare. E timpul să fim calmi. E un moment în istorie”.

Această decizie monumentală de a părăsi Uniunea Europeană va afecta fără îndoială nu doar economia britanică, ci şi pieţele internaţionale. Nicio ţară nu a părăsit până acum Uniunea Europeană. Acordurile comerciale vor avea nevoie de câţiva ani pentru a fi renegociate. Şi unul dintre cele mai mari argumente care vor continua să rămâne ”lipite” de tabăra pro-Brexit va fi cel al imigraţiei.

Potrivit revistei People, decizia istorică a Marii Britanii ar putea avea un impact negativ şi asupra veniturilor obţinute de corporaţiile americane, deoarece aproape 3% dintre veniturile americane provin din tranzacţii cu lira sterlină. În plus, Brexitul ar putea continua să determine o scădere a dobânzilor americane şi a ipotecilor.


Ultimele stiri
Acordul UE–Mercosur: prima ţară exclusă de UE din lista partenerilor comerciali din cauza nerespectării standardelor sanitare

Brazilia: Preşedintele elimină taxa pe achiziţiile de pe site-uri precum Shein sau Temu, înaintea alegerilor prezidenţiale

Eurovision 2026: zece țări,calificate în finală după prima semifinală. România intră în concurs joi | AUDIO

DEȘTEPTAREA: WhatsApp introduce abonamentul „WhatsApp Plus” pe iPhone. Ce funcții noi și ce preț are serviciul

Belgia: Grevă generală împotriva reformelor guvernamentale. Zeci de mii de oameni au protestat la Bruxelles

Conducerea PSD se reuneşte pentru a analiza scenariile privind formarea unui nou guvern. Ce variante sunt pe masă…

Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…