Confidenţialitate


Cele mai mari orașe din România, incapabile să țină sub control poluarea. Cauzele, enumerate de ascultătorii Europa FM


Cele mai mari orașe din România, incapabile să țină sub control poluarea. Cauzele, enumerate de ascultătorii Europa FM

Marile oraşe pică testul măsurilor antipoluare, potrivit unei analize făcute de Observatorul Român de Sănătate. Niciunul din cele 15 oraşe luate în calcul nu a adunat măcar jumătate din scorul maxim posibil acordat pentru acțiunile antipoluare.

Aerul toxic pe care îl respirăm este tema dezbaterii Deşteptarea României din această săptămână. Şi iată deja problemele identificate de primii ascultători care au intrat în direct, luni dimineaţă,la Europa FM

„În primul rând, am cules toate mașinile la mâna a doua din Europa și le-am adus în România. Poluatorii mari între ghilimele, că nu mai avem industrie cine știe ce, poluatori mari putem să le spunem celor cu gropile de gunoi, care nu sunt bine puse la punct și nu știu dacă o să facem treaba asta în următorii 50 de ani, din păcate”, este de părere un ascultător Europa FM.

„Nu sunt specialiștii care trebuie, acolo unde trebuie. La Garda de Mediu și la agențiile de mediu sunt foarte puține persoane cu studii de specialitate, care să știe ce înseamnă, efectiv, protecția mediului”, susține un alt român.

„În Brașov există unul dintre cei mai mari poluatori din România. Această fabrică toacă, îndeosebi în nopțile din weekend, se știe, toți locuitorii din Brașov știu asta, Garda de Mediu bineînțeles că nu știe. Am reclamat că se poluează noaptea, am primit răspuns de la Garda de Mediu că au măsurat ziua și nu s-a constatat”, afirmă un alt ascultător Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Chiar şeful Gărzii de Mediu va fi vineri în direct, la Europa FM. Octavian Berceanu este invitat de Cătălin Striblea să intre în dialog cu ascultătorii la Deşteptarea României, după jurnalul de prânz.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu