Confidenţialitate


Cele mai bune vinuri din lume, alese la Focşani


Cele mai bune vinuri din lume, alese la Focşani

La finalul lunii acesteia va avea loc IWCB, cel mai important concurs internaţional de vinuri din Europa de Est, fiind organizat la iniţiativa ONVPV, de către ASER Wineconsulting, în parteneriat cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV).

Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB) se va desfăşura în perioada 26-29 mai la Focşani, judeţul Vrancea.

Începând cu acest an, IWCB, adică International Wine Contest Bucharest, devine concurs itinerant, deplasându-se la fiecare ediţie într-o altă zonă viticolă, iar anul acesta se va desfăşura la Focşani, în mijlocul celui mai mare bazin viticol românesc – Vrancea, oferind astfel posibilitatea juraţilor şi jurnaliştilor străini să cunoască această importantă regiune viticolă a României.

IWCB 2016 va avea 7 comisii de jurizare, fiecare având în componenţă 3 juraţi străini şi 2 juraţi români.Juraţii din străinătate sunt specialişti proveniţi din ţări cu pieţe mature sau în creştere, precum: SUA, Germania, Marea Britanie, Polonia, Franţa, Moldova, Ungaria, Australia, Slovenia, Grecia, Brazilia, Elveţia, Austria, Danemarca, Spania, Rusia, Serbia, Croaţia. Mai mult, trei Masters of Wineşi patru deţinători WSET Diploma (Level 4) au răspuns invitaţiei IWCB de a face parte din panelul de jurizare şi vor adăuga expertiza şi performanţa lor activităţilor de evaluare ale probelor înscrise în concurs.

De asemenea, ediţia 2016 a IWCB va fi privilegiată şi de prezenţa în juriu a unui reprezentant oficial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Vin (FIJEV) şi de monitorizarea VINOFED (Federaţia Marilor Concursuri Internaţionale de Vinuri).

Anul acesta, pe lângă tradiţionalele distincţii – Marea Medalie de Aur, Medalia de Aur şi Medalia de Argint – au fost create premii care să recompenseze pe cei implicaţi în acest domeniu: producători, vinificatori, presă, comunicatori, parteneri.

“IWCB este, fără îndoială, un câştig important pentru întreaga comunitate a celor care lucrează cu vinul, dar şi pentru publicul larg. Mai mult, datorită ratei anuale de creştere de aproximativ 40%, avem încredere că IWCB poate ajunge una din cele mai importante competiţii de profil din lume, atrăgând, astfel, atenţia asupra ţării noastre.”, consideră Cătălin Păduraru, CEO IWCB.

Începând ediţia din 2016, IWCB devine primul concurs din lume sub egida Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) care nu mai percepe taxe de jurizare pentru vinurile înscrise.


Ultimele stiri
O comună din Sibiu a devenit prima comunitate energetică din România înregistrată la ANRE | AUDIO

Tulcea: Inteligența artificială a adus mii de oameni la Festivalul Borșului de Pește de la Jurilovca | AUDIO

Alegeri parlamentare regionale în Germania: Extrema dreaptă ar putea prelua controlul asupra landului Saxonia-Anhalt | AUDIO

Daniel Băluță: Se ridică restricțiile în Piața Unirii | AUDIO

Președintele Nicușor Dan a convocat, luni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Constanța: Exercițiu de amploare coordonat de Autoritatea Navala Română, pe fondul escaladării pericolelor din Marea Neagră | AUDIO

Grecia: Măriri de salarii, pensii crescute și scutiri de impozite, promisiuni înaintea alegerilor de anul viitor | AUDIO

Un nou grup de drone, depistat de MApN în apropierea graniţei cu Ucraina. Aeronave F-18, pregătite să intervină.…

DNA: Doi profesori și doi studenți reținuți în dosarul fraudării examenelor de la Universitatea Ovidius | AUDIO

Organizația Națiunilor Unite a votat modificarea hărților lumii | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează