Confidenţialitate


Cele mai bune glume legate de dispariția premierului (AUDIO)


Cele mai bune glume legate de dispariția premierului (AUDIO)

Victor Ponta lipseşte în continuare din ţară, dar e foarte activ în alte privinţe. De exemplu, şi-a actualizat declaraţia de avere şi, aşa cum cere legea, şi-a trecut pentru prima dată şi bunurile soţiei sale, Daciana Sârbu.

Sunt multe schimbări după ce procurorii anticorupţie l-au pus sub urmărire penală, mai ales în domeniul imobiliar.

Astfel, în declaraţia de avere a apărut o vilă pe care o deţine la Cornu împreună cu soţia, dar a dispărut o casă de vacanţă din Gorj, pe care a donat-o.

De asemenea, dl Ponta a vândut la sfârşitul lunii mai 2 apartamente şi a încheiat o promisiune de cumpărare pentru altul, în valoare de 200.000 de euro.

Familia Ponta mai deţine două terenuri, unul intravilan, în Prahova, unul forestier, în Dâmboviţa.

Anul trecut, Victor Ponta a avut un venit de 74.208 lei.

Între timp, pe internet se fac glume peste glume legate de dispariţia premierului. Times New Roman le are pe cele mai bune, dar mai sunt şi altele. Iată o colecţie scurtă:

Victor Ponta a fost operat la piciorul sănătos pentru că, obişnuit să mintă, i-a spus doctorului că îl doare celălalt picior, nu cel cu probleme.

Ambasada SUA s-a arătat dispusă să-l înlăture pe Ponta imediat, cu condiţia să fie petrol sub el.

Ambasada Franţei e mirată că Ponta nu vrea să plece acasă: „Aţi încercat cu 300 de euro?“.

Marea Britanie a înăsprit controalele pe aeroportul Heathrow fiindcă se teme de o invazie de premieri români.

Ambasada Greciei vrea să emită şi ea un comunicat, aşa că s-a dus la ambasada Germaniei să ceară hârtie.

Ambasada Coreei de Nord presimte că Ponta nu va mai fi premier mult timp: „Sperăm că fiul lui Ponta e pregătit să-i ia locul!“.

Ambasada statului Burundi şi-a exprimat mirarea că Ponta a făcut atâtea prostii şi noi încă nu l-am mâncat.

Iar Ambasada Suediei a trimis un comunicat pe care Guvernul se chinuie de trei zile să-l asambleze.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO

Peste 4000 de candidați pentru funcțiile de directori de școli susțin, până pe 27 noiembrie, proba interviului |…

Ministrul Finanțelor, mesaj după ce INS a raportat o creștere economică de 2,1% din PIB în trimestrul III:…

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează