Confidenţialitate


Cele 9 spitale din zona Moldovei au rămas fără locuri libere pentru pacienții COVID-19 | AUDIO


Cele 9 spitale din zona Moldovei au rămas fără locuri libere pentru pacienții COVID-19 | AUDIO

Situația devină critică la Spitalul Județean Suceava, unde locurile pentru pacienții COVID-19 sunt ocupate la capacitate maximă.

Din acest motiv, conducerea unității medicale a încercat să transfere un pacient infectat COVID-19 la o un alt spital. Toate cele 9 spitale din zona Moldovei care au fost contactate au refuzat bolnavul pe motiv că nu mai au locuri disponibile.

În vârstă de 54 de ani, pacientul a ajuns la Spitalul din Suceava luni după-amiază. Bărbatul era diabetic, cu necesar de insulină și cu suspiciune de COVID-19 formă severă.

Investigațiile efectuate la computerul tomograf au arătat că plămânul era afectat în proporție de 75%.

Pacientul avea nevoie de oxigen, în Terapie Intensivă COVID, unde nu mai era nici un pat disponibil. În aceste condiții, conducerea spitalului din Suceava a căutat locuri la spitale din județ, dar și din Iași, Bacău, Botoșani, Neamț și Vaslui.

Răspunsul a fost negativ în toate cazurile, astfel că s-a apelat la o soluție de avarie, pacientul fiind monitorizat în Unitatea de Primire Urgențe până s-a eliberat un loc în secția COVID.

Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava, a precizat că situația din unitatea medicală pe care o conduce este critică. În cursul zilei de luni nu mai era nici un loc disponibil la Terapie Intensivă COVID, iar numărul pacienților continua să crească.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Alexandru Neagu

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează