Confidenţialitate

Cele 2 scenarii probabile pentru România în contextul unui nou val COVID-19. Rafila: Scenariul doi este mai puțin optimist | FOTO

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a prezentat luni, 4 iulie 2022, cele două scenarii probabile pentru România în contextul pandemiei de coronavirus. Dacă primul scenariu arată că vârful acestui val se va instala în perioada 7-10 august, al doilea scenariu spune că finalul lunii august va aduce 70.000 de cazuri COVID pe săptămână.

Ministrul Sănătății, despre primul scenariu

„Estimăm o creștere în perioada următoare, fără să avem posibilitatea unei predicții extrem de riguroase. Avem 2 scenarii, iar primul arat că vârful acestui mini-val sau val, o să vedem în funcție de numărul de cazuri, o să fie între 7 și 10 august”, a spus Alexandru Rafila.

Citește și: România se va confrunta cu o creștere a numărului de îmbolnăviri COVID din toamnă. Cherecheș: „Vor fi cazuri ușoare sau moderate” | AUDIO

Alexandru Rafila: Scenariul doi este mai puțin optimist. Estimă 70.000 de cazuri COVID pe săptămână la finalul lunii august

Ministrul Sănătății a mai spus că al doilea scenariu este „Mai puțin optimist, în care vârful acestui val va fi spre sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, cu un total săptămânal de cazuri de circa 70.000, asta înseamnă 10.000 de cazuri pe zi. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va confirma în acest fel. Din ce am citit, prezumția este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârșitul lunii iulie. Știți că noi avem un decalaj de circa 2 săptămâni față de restul UE. Din cauza asta, un scenariu rezonabil probabil că o să fie între 14 și 21 august. Acestea sunt date care sunt pur informative, nu reprezintă niciun fel de angajament”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Posibile evolutii in contextul cresterii numarului de cazuri COVID-19

Sursa foto: Ministerul Sănătății

Posibile evoluții menționate de Ministerul Sănătății

Pe lângă cele două scenarii explicate de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în conferința de presă de luni, 4 iulie 2022, Ministerul Sănătății mai precizează printre posibilele evoluții și următoarele:

  • Varinta BA.5: Devine dominantă la nivel internațional;
  • Internările la ATI: Nu există dovezi pentru o severitate mai mare decât variantele anterioare, dar se poate anticipa o creștere susținută.
  • Reinfectărille cu BA.5: Există dovezi despre reinfectare, inclusiv după infecția cu Omicron.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Evoluția cazurilor COVID-19 în România între 27 iunie – 3 iulie 2022: Peste 7.700 de cazuri confirmate | FOTO