Confidenţialitate


Cel puțin 37 de apartamente au fost afectate în urma incendiului de la Focșani


Cel puțin 37 de apartamente au fost afectate în urma incendiului de la Focșani

Anchetă la Focșani după incendiul care a distrus o pensiune și a afectat două blocuri aflate în apropiere.

Cel puțin 37 de apartamente au fost avariate din cauza flăcărilor, dar și a apei folosite la stingerea incendiului.

Zeci de locatari sunt nevoiți să-și petreacă noaptea în altă parte, având în vedere că nu se pot întoarce în locuințele lor.

Pensiunea a fost distrusă în totalitate. Zeci de pompieri au fost mobilizați pentru stingerea flăcărilor, care riscau să se extindă și la o benzinărie, aflată în apropierea pensiunii.

Autoritățile vor să afle din ce cauză s-a produs incendiul, dar și dacă proprietarul pensiunii avea autorizație care să-i permită să lipească imobilul de bloc.

Potrivit primelor evaluări ale autorităților după incendiul care a mistuit pensiunea Monte Carlo din Focșani, cel puțin 37 de apartamente au fost afectate.

Este vorba despre locuințe din două blocuri, în total 4 scări, unul lipit de pensiunea care a fost mistuită de foc, și cel din spatele clădirii.

Multe apartamente au geamurile sparte, altele au fost inundate, în timp ce în cele de la etajele superioare fumul a provocat distrugeri importante.

De la ce a izbucnit incendiul care putea căpăta proporțiile unei adevărate catastrofe? Deocamdată nu se știe. Vecinii spun însă că totul ar fi pornit de la un grătar, aprins chiar în spatele pensiunii.

În plus, locatarii îl acuză pe proprietarul pensiunii cu privire la legalitatea construcției.

Sunt o serie de întrebări la care trebuie să răspundă acum nu doar pompierii, ci și alte autorități ale statului. Prefectul județului Vrancea a declarat că vor fi verificate și documentele pensiunii, dacă avea autorizație de construcție sau autorizație de securitate la incendiu.

În primul rând, va fi verificată autorizația de construcție a pensiunii.

Culmea e că în primăvara anului 2015, pensiunea Monte Carlo a fost scena unui exercițiu derulat de ISU Vrancea, care a vrut să verifice modul de intervenție în cazul izbucnirii unui incendiu.

La acel moment, așa cum se întîmplă aproape de fiecare dată la antrenamente, exercițiul a fost un succes. Realitatea a demonstrat însă cu totul altceva.

Întregul cartier Sud din Focșani nu a avut curent electric și gaze, timp de mai multe ore, până la stingerea flăcărilor. În total au fost afectați aproape 2000 de abonați.

 

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează