Confidenţialitate


Cel puțin 20 de camere de tortură au fost descoperite în Herson. Anchetatorii vorbesc despre chinurile la care au fost supuși ucrainenii


Cel puțin 20 de camere de tortură au fost descoperite în Herson. Anchetatorii vorbesc despre chinurile la care au fost supuși ucrainenii

Cel puțin 20 de camere de tortură descoperite în regiunea ucraineană Herson au fost operate direct de FSB-ul rusesc, arată o investigație internațională. Echipa de justiție mobilă, finanțată de Marea Britanie, Uniunea Europeană și Statele Unite, a colaborat cu procurorii ucraineni pentru crime de război. Centrele de detenție au fost descoperite prin intervievarea martorilor și a victimelor care au reușit să scape.

„O rețea de cel puțin 20 de camere de tortură din regiunea ucraineană Herson, eliberată dupa mai bine de 8 luni de ocupație rusă, a fost operata de diferite agenții de securitate rusești, inclusiv Serviciile Federale de Securitate și Serviciul de penitenciare rus. Există o mulțime de dovezi care indică faptul că finanțarea acestei rețele a făcut parte dintr-un plan al statului rus de a distruge identitatea ucraineană”, a transmis echipa de anchetatori. Peste 400 de oameni au fost dați dispăruți din Herson și se presupune că sute de ucraineni au fost uciși.

Avocatul pentru drepturile omului Wayne Jordash conduce echipa care investighează presupusele crime de război din Ucraina.

El a declarat pentru Sky News că cel puțin o mie de supraviețuitori ai acestor centre au depus mărturii în fața anchetatorilor despre torturile la care au fost supusi:

„E vorba de bătăi fizice, șocuri electrice, viol, diverse forme de violență sexuala, torturarea cu apă și alte tehnici de sufocare. Jurnaliști, activiști pentru drepturile omului și voluntari au fost torturați în aceste centre, precum și persoane din cadrul serviciilor militare și de securitate din Ucraina”.

Pe pereții celulelor au fost descoperite sloganuri, poezii și cântece pro-rusești, pe care deținuții erau obligați să le învețe și să le recite.

Printre crimele de război rusești se mai numără uciderea deliberată, jafurile și răpirile de copii.

O cameră de tortură a fost descoperită la subsolul unui bloc de birouri, iar o alta într-o fostă unitate de detenție preventivă.

În aceste clădiri  au fost arse anvelope, pentru a ascunde dovezile a ceea ce a avut loc acolo, dar unele graffiti ale prizonierilor și numerele de pe ușile unde erau ținuți prizonierii ucraineni au rămas.

Foto: Shutterstock

Citește și: Salvați Copiii: Micii ucraineni au petrecut, în medie, 38 de zile în buncăre de când a început războiul până în prezent | AUDIO


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează