Confidenţialitate


Cel mai înalt hotel din lume, inaugurat în Dubai


Cel mai înalt hotel din lume, inaugurat în Dubai

Aflat permanent în încercarea de a doborî noi recorduri, Emiratul Dubai a anunţat duminică inaugurarea celui mai înalt hotel din lume, de 356 de metri.

Gevora Hotel, aflat pe bulevardul Sheikh Zayed, a doborât cu un metru precedentul record în domeniu, care aparţinea unui hotel învecinat.

Acea clădire, care aparţine lanţului hotelier Marriott, doborâse la rândul său recordul stabilit de un alt hotel, Rose Rayhaan (333 de metri) din lanţul Rotana, aflat în acelaşi cartier din Dubai.

Gevora Hotel este un turn de 75 de etaje, vopsit în auriu.

Clădirea dispune de patru restaurante, o piscină, un spa de lux şi o sală de sport.

Primii clienţi sunt aşteptaţi să sosească în cursul zilei de luni.

Dubai se mândreşte cu faptul că deţine deja cea mai înaltă clădire-turn din lume, Burj Khalifa, ce are o înălţime de 828 de metri. Acelaşi emirat a început lucrările de construcţie pentru o structură care va fi şi mai înaltă, dar ale cărei dimensiuni sunt însă păstrate în mare secret.

Oraşul-stat, una dintre principalele destinaţii turistice din Golful Persic, a primit un număr record de turişti în 2017, anume 15,8 milioane de vizitatori, cu 6,2% mai mult faţă de anul 2016.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)