Confidenţialitate


CEJ: Reformele judiciare din Polonia au încălcat legislaţia comunitară


CEJ: Reformele judiciare din Polonia au încălcat legislaţia comunitară

Unele prevederi ale reformei justiției din Polonia, realizată de Guvernul de la Varșovia în 2017, prin care vârsta de pensionare a judecătorilor a fost redusă, încalcă legislația europeană, a stabilit marți Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Hotărârea instanței reprezintă o înfrângere usturătoare pentru formațiunea eurosceptică Dreptate și Justiție, aflată la guvernare la Varșovia, angrenată într-o dispută cu Comisia Europeană pe tema reformei justiției.

Executivul UE susține că reforma subminează independența magistraților.

În 2017, formațiunea Dreptate și Justiție a adoptat o lege prin care vârsta de pensionare a judecătorilor și procurorilor a fost redusă, inclusiv a membrilor Curții Supreme, în mod diferențiat în funcție de sex.

De asemenea, ministrul Justiției, un post ocupat de o persoană numită politic, a primit puterea de a prelungi durata mandatului judecatorilor dincolo de vârsta de pensionare.

“(Polonia) … nu și-a îndeplinit obligațiile în temeiul legislației UE, în primul rând, prin stabilirea unei vârste diferite pentru bărbații și femeile care au fost judecători sau procurori publici în Polonia și, în al doilea rând, prin reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor, iar în același timp conferind ministrului Justiției puterea de a extinde perioada de activitate a acestor judecători”. a explicat Curtea de Justiție a UE.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează