Confidenţialitate


Cei mai buni degustatori de vinuri, femeile sau barbatii? (AUDIO)


De multe ori suntem întrebați dacă femeile sunt degustători de vinuri în regulă sau dacă bărbații sunt mai buni, pentru că trăim într-o societate dominată ușor de bărbați.

Femeile sunt degustătoare de vinuri foarte bune și foarte atente. Este un tip de atenție specific. Se poate observa la femei și când își aleg parfumurile, când își aleg ținuta, dar și când își asortează diferite obiecte vestimentare.

Este un anumit timp de atenție pe care bărbații îl lasă de foarte multe ori în plan secund.

Pe de altă parte, este vorba și despre sensibilitatea fiecărui degustător în parte, fără să fie diferențe între sexe.

Cu toate acestea avem și in Concursul Internațional de Vinuri București, foarte multe femei jurat din străinătate, degustătoare cu experiențe foartă bună.

International Wine Contest Bucharest are loc in perioada 22 – 25 mai.

La Biblioteca Națională vor fi evaluate peste 700 de probe de vin, iar specialiștii români și străini vor da verdictul.

Gala de premiere a celor mai bune vinuri va avea loc pe 03 iunie.


Ultimele stiri
Argeș: O locuință din Costești, inundată după ce nivelul apei unui lac a crescut din cauza topirii zăpezii.…

Vrancea: Șenilatele ISU, singura salvare în zonele izolate de viscol. La Anghelești, pompierii, drumarii și primăria au deszăpezit…

Ciprian Ciucu spune că operatorii de salubrizare de la sectoare ar fi raportat mai multe utilaje de deszăpezire…

Scriitorul Radu Vancu: „Extremismul românesc are încă suficiente resurse pentru a captura statul. Norocul nostru este că sunt…

Curtea de Apel Bucureşti, după decizia CCR privind reforma pensiilor magistraților: „Va avea consecinţe dramatice asupra funcţionării sistemului…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

România acoperă necesarul de energie electrică și gaze naturale în această perioadă, asigură ministrul Energiei: „Producem mai mult…

CCR a declarat constituțional proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraţilor. Curtea a respins, cu majoritate de voturi,…

Când scăpăm de valul de scumpiri. Guvernatorul BNR: În câteva luni inflația se va duce de la 9%…

Două loturi de stafide au fost retrase din magazinele Lidl. Produsele prezintă reziduuri de pesticide | AUDIO