Confidenţialitate


Cea mai veche şi mai mare colonie de pelicani comuni se află în Delta Dunării


Cea mai veche şi mai mare colonie de pelicani comuni se află în Delta Dunării

De peste 100 de ani, Delta Dunării este paradisul pelicanilor.

Concluzia vine după studii de zeci de ani şi este întărită de cel de-al treilea recensământ internaţional al pelicanilor.

Cercetătorii şi voluntarii din opt ţări au participat la numărători sincron ale celor două specii de pelicani din Europa, pelicanul comun şi cel creţ, iar rezultatele confirmă ceea ce era cunoscut, şi anume că cea mai veche şi mai mare colonie de pelicani comuni se află în Delta Dunării, în zona de strictă protecţie Roşca-Buhaiova – se arată într-un comunicat al Societății Române de Ornitologie.

Recensământul este în fiecare an coordonat de Society for the Protection of Prespa.

Activitatea sincron de evaluare a efectivelor de pelicani este coordonată în România de Societatea Ornitologică Română.

Colonia de la Roşca-Buhaiova este documentată de cercetători de aproape un secol şi an de an adăposteşte un număr record de păsări: anul acesta, aici au fost numărate 18.409 de exemplare de pelicani comuni din totalul de 21.752 în România.

Delta Dunării rămâne mediul ideal de cuibărire pentru pelicanii comuni, pentru că păsările găsesc acolo toate condiţiile necesare cuibăritului: plauri şi lacuri cu apă puţin adâncă, hrană suficientă şi mai ales linişte.

În ultimii ani, turismul s-a intensificat în Deltă şi presiunea antropică a crescut, dar colonia se află într-o zonă izolată şi accesul turiştilor este interzis.

În 2015, o epidemie de gripă aviară a ucis 10% din populaţia de pelicani creţi, dar de atunci numărul acestor păsări a fost stabil, iar efectivele înregistrate chiar în creştere.

La recensământul din 2018, biologii au semnalat 657 de exemplare, cu aproape 100 de indivizi mai mult decât în 2017. Acest fapt se poate datora şi detecţiei crescute a pelicanilor în ani consecutivi.

Datele situează colonia cuibăritoare de pelicani creţi de la Ceaplace (Delta Dunării), pe locul secund în Europa, după cea de la Prespa, Grecia.

Mai mult, anul acesta biologii SOR au descoperit o nouă mică colonie de pelicani creţi în Deltă, într-o zonă inaccesibilă, la nord de Lacul Roşu – se mai spune în comunicatul SOR.

Foto: SOR


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…