Confidenţialitate


Ce se ascunde în subteranul Palatului Primăverii, fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu


Ce se ascunde în subteranul Palatului Primăverii, fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu

Palatul Primăverii propune vizitatorilor să trăiască o exprienţă mai puţin obişnuită: un tur prin subteranul reşedinţei familiei Ceauşescu. Deschis recent ca o nouă expoziție, valabilă numai pentru turul privat, oferit vizitatorilor interesați să descopere mai multe despre viața personală a soților Ceaușescu.

Noul tur acoperă adăpostul subteran construit pentru situații de urgență, o colecție personală a fostului lider de trofee de vânătoare atent selecționate și organizate într-o manieră rafinată, o colecție de tablouri structurată pe doua coridoare care au ca temă cultul personalității al soților Ceaușescu.

De asemenea vizitatorii au ocazia să intre și în camera de proiecție al cinematografului în care pot admira chiar și aparatele de proiecţie originale. O altă experienţă interesantă presupune o plimbare printr-un tunel administrativ situat la aproximativ minus șase metri adâncime, care conectează nivelul subteran al clădirii.

Turul privat durează două ore în comparație cu cel standard de 45 de minute. Pe parcursul acestuia vizitatorii care îl solicită primesc mai multe detalii despre viața privată a soților Ceaușescu, au dreptul de a solicita la rândul lor informații adiționale și primesc acces în încăperi care nu sunt incluse în turul normal, bucurându-se astfel de potențialul total al Expoziției Ceaușescu și de o experiență completă pe care o vor uita cu greu.

Casa Ceaușescu, cunoscută în prezent ca Palatul Primăverii, a fost în trecut “obiectivul P50”, fiind privit ca un obiectiv strategic unde foarte puțini oameni aveau acces.

Reședința privată a familiei Ceaușescu a fost pregătită la începutul anilor 60 ca una dintre reședințele de protocol ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej, fostul lider P.M.R.

După decesul lui Dej și ascensiunea politică a lui Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general al Partidului Comunist Român din 1965, casa și-a schimbat locatarii, devenind locuința personală a familiei Ceaușescu.

Casa a fost utilizată de soţii Ceaușescu în aproape toţi cei 25 de ani de cuplul dictatorial.

Palatul Primăverii (Bulevardul Primăverii nr. 50) este deschis acum și publicului, de luni până vineri, între orele 10:00 – 18:00, detalii fiind disponibile pe www.palatulprimaverii.ro.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează