Confidenţialitate


CE salută propunerea franco-germană pentru relansare economică


CE salută propunerea franco-germană pentru relansare economică

Șefa Comisiei Europene a salutat, luni, propunerea Franţei şi Germaniei în vederea unei relansări a economiei europene ca urmare a pandemiei de nou coronavirus.

“Iniţiativa este o recunoaştere a amplorii şi dimensiunii provocării economice cu care se confruntă Europa, punând accentul corect pe necesitatea elaborării unei soluţii care să aibă în centru bugetul european”, a declarat Ursula von der Leyen, conform unui comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene.

Criza sanitară aproape a paralizat activitatea economică pe continent, notează France Presse.

Prin acordul cancelarului Angela Merkel şi preşedintelui Emmanuel Macron, Franţa şi Germania au propus, într-o declaraţie comună, crearea unui fond în valoare de 500 de miliarde de euro pentru sprijinirea statelor membre UE cele mai afectate de pandemie.


Ultimele stiri
Mersul la psiholog, la 16 ani, fără acordul părinților. Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu: ar trebui să avem încredere…

Reacție a ministrului Muncii după ce Curtea de Conturi a identificat nereguli la minister în mandatul său și…

SRI și Administrația pentru Securitatea Transporturilor din SUA au semnat un Memorandum pentru securitatea aviației civile

Inundații în Bulgaria și Grecia, după ploile torențiale. Mașini luate de viituri pe insula Rodos | AUDIO

Instalarea noilor prefecți, marcată de controverse. Jurământ prin videoconferință la Vaslui, patrafir pe umerii prefectului la Constanța |…

Covasna: Un bărbat de 45 de ani, atacat de urs în centrul unei localități. Victima a fost operată…

Black Friday 2026: Românii ar cheltui, în medie, 1.200 de lei. Bugetul a crescut cu 100 de lei…

A murit Juan Atkins, unul dintre fondatorii muzicii techno. DJ-ul american avea 64 de ani

Academia Europa FM. Cui cer ajutor tinerii dacă pericolul este acasă? Miza proiectului blocat la Senat

Iași: O tânără de 20 de ani, la un pas să-și piardă vederea după ce a folosit lentile…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează