Confidenţialitate


Ce putem face dacă Parlamentul nu aprobă arestarea lui Darius Vâlcov şi a lui Dan Şova?


Ce putem face dacă Parlamentul nu aprobă arestarea lui Darius Vâlcov şi a lui Dan Şova?

O cruntă bătălie pare să se ducă acum în parlament, în preziua votului pentru cererile de arestare făcute de către DNA pentru senatorii Dan Șova și Darius Valcov.

Deși acordul camerei din care face parte un parlamentar ar trebui să fie o formalitate, senatorii și deputații au transformat întreaga procedură într-un adevărat proces în care ei decid, iar NU justiția, dacă un parlamentar poate fi arestat, percheziționat, tratat ca orice alt muritor, în cazul în care parchetul consideră că există dovezi ale comiterii unor fapte penale.

La fel ca în marțea neagră din 8 decembrie 2012, acum se încearcă prin modificarea regulamentelor parlamentare îngreunarea procedurii prin care DNA poate primi avizul arestării unui senator sau a unui deputat. În sine, această procedură a fost deja declarată neconstituțională în 2013, dar hei! o nou adoptarea a sa presupune o nouă vizită la Curtea Constituțională, timp pierdut, nervi, șicane pe care aleșii noștri le fac Justiției de ai zice că pentru asta au fost trimiși în Parlmaent, iar nu ca să facă legi.

Tensiunile legate de arestarea lui Dan Șova au umplut spațiul public și lumea politică de zvonuri și speculații privind o eventuală implicare și a premierului Victor Ponta în acest dosar. Weekendul trecut Ponta a obținut o confirmare de facto ca lider al PSD, dar când a venit vorba de modul în care parlamentarii acestui partid vor vota în cazul cererii de arestare a lui Șova, Ponta a spus că nu stă cu pistolul la tâmpla fiecărui senator ca să vadă cum votează.

Este de fapt o lipsă de asumare politică într-un caz în care chiar soarta premierului și al guvernului său poate fi afectată. În acest timp Opoziția a declarat că va vota la vedere, dar să nu uităm eșeccul uriaș pe care lupta anticorupție l-a înregistrat în urmă cu câteva săptămâni, când Varujan Vosganian, un senator al Opoziției a fost într-o situație similară.

Pornind de la o inițiativă a ziarului Gândul, preluată apoi și de România Curată, cel puțin o parte a societății civile încearcă să trezească populația, opinia publică, pentru a face presiuni asupra parlamentarilor în privința votului de mâine din Senat. Alegători sunt încurajați să își sune senatorul și să-l întrebe, sau să îi ceară să facă public modul în care va vota în cazul Șova.

Vă-ntreb astăzi la România în Direct ce putem face noi cei de-acasă în cazul în care parlamentarii își vor croi din nou scut împotriva justiției. Vi se pare eficientă această metodă de presiune asupra propriului senator? Aveți o altă idee?

Dar este corectă această presiune, sau alesul ar trebui lăsat să voteze conform propriei conștiințe.

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-ce-putem-face-daca-parlamentarii-nu-vor-aproba-demiterea-lui-sova-24-03-2015?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct”]


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează