Confidenţialitate


CE investighează ajutorul de stat acordat Complexului Energetic Oltenia


CE investighează ajutorul de stat acordat Complexului Energetic Oltenia

Comisia Europeană (CE) a anunțat deschiderea unei investigații pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române Complexului Energetic Oltenia sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

Complexul se confruntă cu dificultăți financiare. Astfel, Ca urmare a unui ajutor temporar pentru salvare acordat societății de România, după ce a fost aprobat de Comisie în februarie 2020, România a notificat Comisiei, la 4 decembrie 2020, un plan de restructurare a societății CE Oltenia.

Planul de restructurare prevede un sprijin de aproximativ două miliarde de euro pentru CE Oltenia, din care 1,33 miliarde reprezintă sprijin public din partea statului român, sub formă de granturi și de împrumuturi, inclusiv împrumutul pentru salvare în valoare de 251 de milioane de euro pe care CE Oltenia nu l-a rambursat, susțin reprezentanții Comsiiei Europene.

Suma rămasă ar urma să fie acoperită din fondurile UE, mai precis dintr-un grant acordat prin Fondul pentru modernizare, pentru care România ar urma să solicite finanțare.

Comisia Europeană susține că normele UE privind ajutoarele de stat permit țărilor membre să sprijine, în anumite condiții stricte, întreprinderile aflate în dificultate.

„În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare și ajutorul pentru sprijinirea acestuia ar îndeplini condițiile prevăzute în orientări”, se mai arată în comunicat.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează